FOTO | Meci de baseball eveniment între militarii americani și echipa națională a României

Peste 500 de persoane au asistat, sâmbătă, la un meci-eveniment de baseball între echipa Statelor Unite, reprezentată de militarii americani din România, și echipa națională de baseball a României, partidă ce s-a disputat pe Stadionul Portul din Constanța și care a fost câștigată de gazde.

Meciul de baseball de sâmbătă s-a jucat între echipa SUA, reprezentată de militarii americani și echipa națională a României, iar la partidă au participat, ca spectator, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm și primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Intrarea la meci a fost liberă, spectatorii având parte de o atmosferă de sărbătoare tipic americană, cu muzică, răcoritoare, multă bunădispoziție și surprize.

Jocul, organizat de Ambasada SUA, Federația Română de Baseball și Softball și Primăria Municipiului Constanța, a celebrat 70 de ani de când, pe 15 aprilie 1947, legendarul Jackie Robinson, primul jucător de baseball de culoare, a intrat pe terenul Ebbets din Brooklyn, New York, spărgând barierele discriminării rasiale.

Jackie Robinson a debutat pentru echipa Brooklyn Dodgers în 1947. A fost remarcat ca un jucător cu calități excepționale și a activat în cadrul ligii americane de baseball (Major League Baseball), purtând numărul 42. Ulterior, acest număr a fost retras, nici o echipă din Major League nemaialocând acest număr, în semn de respect.

Jackie Robinson a devenit un nume de referință pentru lupta pentru egalitate, pentru combaterea discriminării rasiale, dar și pentru promovarea diversității și toleranței.

„Celebrăm mai multe evenimente. În primul rând, sportul de baseball, dar și acest parteneriat care există între România și SUA, parteneriat care a permis ca între echipele SUA și României să aibă loc jocul de astăzi. Avem, de asemenea, oportunitatea de a celebra curajul lui Jackie Robinson. Acum 70 de ani Jackie Robinson a spart ceea ce se numește barierele de culoare, fiind primul jucători afro-american din liga americană. De atunci Jackie Robinson a devenit un simbol al egalității, al respectului pentru dreptul minorității. Acesta sunt valori pe care le celebrează atât America, cât și România„, a declarat ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

În deschidere, un elev al școlii nr. 30 din Constanța, David Burlacu, a intonat imnurile României și Statelor Unite ale Americii, iar Cercetașii Marini din Constanța au purtat cele două drapeluri.

Primarul Constanței a aruncat prima minge a meciului.

„Constanța nu este doar orașul în care Ovidiu a fost exilat. Constanța a fost, este și va fi un oraș unit și care unește oameni. Sportul este un mijloc prin care putem fi uniți și, dacă astăzi marcăm un moment important în istoria baseballului, nu voi uita că avem sportul nostru național, oina. Oina, baseball-ul, unesc oameni”, a spus primarul Decebal Făgădău.

Ambasadorul Hans Klemm și primarul Decebal Făgădău au primit, din partea Federației Române de Baseball și Softball, câte un tricou și o șapcă, cu numele lor și numărul 42.

Cei peste 500 de spectatorim prezenți la meci au avut parte de o atmosferă de sărbătoare tipic americană, cu muzică, răcoritoare, multă bunădispoziție și surprize.

La final, echipa României s-a impus cu scorul de 7 la 2.

Mediafax

Publicat: 16 04. 2017, 08:48
Actualizat: 16 04. 2017, 08:49