FOTO | Cicatrici de campioană. Povestea neștiută a unei medalii: operații, bandaje, bătături și mâini însângerate. „Robocop” Bulimar și drumul dureros spre Europenele de la Montpellier

Performanța nu înseamnă doar medalii, lacrimi de fericire la urcarea pe podium sau momente în care o sală întreagă te aplaudă. De multe  ori, performanța înseamnă accidentări, lupta cu sine pentru a-ți depăși temerile, puterea de a te ridica și de a o lua de fiecare dată de la capăt, mai puternic. Iar gimnastica este sportul în care o pauză de câteva zile îți poate da toate reperele peste cap, te poate face să eziți la elemente pe care le făceai și cu ochii închiși. Fiecare gimnastă poartă cu sine cicatricile unor accidentări, ale unor cumpene care le-au marcat momente importante ale carierei. Campania „#suntemcuvoi”, inițiată de OMV Petrom, sponsorul principal al lotului feminin de gimnastică prezintă în imagini, povestea neștiută a Dianei Robocop Bulimar și drumul dureros pe care l-a parcurs pentru a ajunge la Campionatul European de la Montpellier.

De ce Robocop Bulimar? De la aparatul special care îi fixează genunchiul stâng în timpul antrenamentelor și care te duce cu gândul la un film SF. Nu o deranjează când lucrează cu el, mai ales la sărituri, unde o ajută să amortizeze mai bine șocul aterizătii.

Două bandaje la gleznă, câteva julituri noi pe picioare și bătăturile dureroase care se tot fac în palmă în ciuda faptului că lucrează cu palmiere (aparate speciale care protejează palmele la paralele) compun tabloul suferințelor lui Didi.

Ce se ascunde însă sub aparatul special de la genunchiul stâng? O cicatrice de câțiva centimetri rămasă în urma operației făcute  anul trecut, la Viena. La un antrenament obișnuit făcut în sală, la Izvorani, Didi a făcut o subluxație de rotulă și a fost operată pe fondul unei necroze diagnosticate în urmă cu șapte ani și pe fondul unui genunchi târât. Ea a ratat participarea la Campionatul Mondial din 2014, de la Nanning (China), a stat aproape trei luni în pauză, însă a revenit anul acesta, mai puternică. La primul concurs oficial după 9 luni, la Doha (Qatar), Diana a concurat protejând genunchiul stâng cu o fașă elastică.
 

„Lotul feminin de gimnastică al României” a lansat o invitație tuturor pasionaților de gimnastică și tuturor iubitorilor de sport să fie alături de gimnastică prin intermediul rețelelor de socializare și a unui hashtag special creat #suntemcuvoi și să le susțină pe cele patru fete – Diana Bulimar, Andreea Munteanu, Andreea Iridon și Laura Jurcă – la Europenele de la Montpellier.

 

Publicat: 15 04. 2015, 12:36
Actualizat: 15 04. 2015, 12:37