FOTO | Așa se face! Scrima, promovată în toată țara. Tur de forță în 11 orașe din România. Fanii, impresionați de sportul intuiției și al inteligenței

  • Federația Română de Scrimă a organizat joi, 17 septembrie 2015, de la ora 17:00, o amplă acțiune simultană de promovare a scrimei și de atragere a cât mai multor copii către acest sport, în unspreze orașe din România.

Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Mihai Covaliu și alți actuali și foști campioni ai scrimei românești s-au aflat în unsprezece orașe ale țării – Slobozia, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Craiova, Brașov și Râșnov – în acțiunea intitulată „FlashMob România 2015” pentru demonstrații simultane, poze, autografe și alte acțiuni de popularizare a acestui sport, alături de sportivii și antrenorii de la cluburile de scrimă din fiecare dintre cele 11 orașe enumerate mai sus.


Evenimentul a fost organizat de către Federația Română de Scrimă, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului – prin Direcțiile Județene de Tineret și Sport, al primăriilor din cele 11 orașe enumerate mai sus, al consiilor locale și, nu în ultimul rând, al cluburilor de scrimă.
În fiecare oraș, demonstrațiile au fost susținute de către sportivii de la cluburile locale, iar din partea Federației Române de Scrimă au participat următorii:
SLOBOZIA – Alin Badea (CSA Steaua/sabie), Sorin Eftimie (CS Dinamo/sabie);
CONSTANȚA – George Iancu (CSA Steaua/sabie), Ana Maria Constantin (CS Dinamo/spadă);
IAȘI – Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo/sabie), Dragoș Sârbu (CS Dinamo/sabie), Cristian Bițucă (CS Dinamo/sabie);
TÂRGU MUREȘ – Greta Vereș (CSA Steaua/spadă), Mario Persu (CSU Craiova/spadă);
CLUJ NAPOCA – Mălina Călugăreanu (CSA Steaua/floretă), Iulian Teodosiu (CS Dinamo/sabie);
SATU MARE – Amalia Tătăran (CS Dinamo/spadă), Mădălin Bucur (CS Dinamo/sabie);


ORADEA – Alexandra Predescu (CSA Steaua/spadă), Bianca Benea (CSM Oradea/spadă);
TIMIȘOARA – Ana Boldor (CSU Poli Timișoara/floretă), Maria Boldor (CSA Steaua/floretă);
CRAIOVA – Anca Măroiu (CSA Steaua/spadă), Adrian Dabija (CS UNEFS/spadă);
BRAȘOV – Ana Maria Popescu (ex-Brânză) (CSA Steaua/spadă), Simona Pop (CSA Steaua/spadă), Bianca Pascu (CS Dinamo/sabie);
RÂȘNOV – Simona Gherman (CSA Steaua/spadă), Loredana Dinu (CS Dinamo/spadă), Ioana Dumitru (CS Dinamo/spadă), Ciprian Gălățanu (CS Dinamo/sabie).
În total, în cele 11 orașe din România, la FlashMob 3015 au participat peste 400 de scrimeri.

Publicat: 19 09. 2015, 13:24
Actualizat: 19 09. 2015, 13:32