EXCLUSIV | Daniel Ghiță, casetele video și Van Damme. Plus realitatea de azi: „Dacă îi întrebi pe copii ce vor să devină când vor fi mari, habar n-au ce vor să se facă”

Daniel Ghiță, 37 de ani, un colos de aproape doi metri înălțime și 116 kilograme, a început să practice artele marțiale încă din copilărie. Debutul la profesioniști a fost în 1999, luptând în World Muay Thai Championships, turneu desfășurat în Bangkok, el oprindu-se în semifinale. În scurt timp însă a devenit campion european, în 2000, iar în 2001 a luat bronzul la Campionatul Mondial. Din 2004 a intrat în circuitul K1 unde și-a câștigat porecla de „Samuraiul Sălbatic” datorită loviturilor devastatoare și a strategiei adoptate în ring.

„Era perioada, de după ’90, în care toată lumea închiria casete video. Eu le luam pe cele cu Bruce Lee, cu Van Damme. Cred că am văzut toate filmele cu Bruce Lee de zece ori. Eram fan. Dar cred că toți, la vremea respectivă, eram fanii lor. Eu mă duceam în parc sau acasă și făceam sfoara pe scaune”, a spus Daniel Ghiță la ProSport LIVE.

„Acum nu mă mai uit la filmele lor (n.red. – râde). Am fost întrebat de foarte multe ori, ce părere am de kickbox, de Van Damme. E o diferență foarte mare între film și realitate. Când îl vedeam la vremea aceea, că stă în sfoară și după dădea palme cu piciorul, ziceam ‘Mamă, așa vreau să fiu și eu’.

După mi-am dat seama că nu e chiar așa, dar m-a motivat foarte tare să mă apuc de sport și știu că fiecare spunea că vrea să fie doctor, polițist, pompier. Acum dacă stau de vorbă cu copiii, habar n-au ce vor să se facă când vor fi mari”, a completat campionul K1.

 

Publicat: 08 02. 2019, 13:27
Actualizat: 08 02. 2019, 14:03