Elita judo-ului din România, în frunte cu Alina Dumitru, se reunește pe Litoral! Participare record la „Pantheon Judo Stage Randori Kata 2023” | SPECIAL

Cei mai buni judoka ai României, campioni și foști campioni naționali, internaționali sau olimpici, vor participa pe parcursul săptămânii viitoare (28 august – 3 septembrie) la cel mai important stagiu internațional de judo de la noi din țară, ce are loc în mod tradițional în stațiunea Venus.

Elita judo-ului din România, în frunte cu Alina Dumitru, se reunește pe Litoral! Participare record la „Pantheon Judo Stage Randori Kata 2023” | SPECIAL

Evenimentul, ajuns la cea de a șaptea ediție, este organizat anual de Clubul Sportiv Pantheon Constanța și se desfășoară în cel mai mare dojo în aer liber din Europa.

Cu câteva zile rămase până la „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ 2023 organizatorii evenimentului anunță o participare record, cea mai numeroasă de până acum.

Nu mai puțin de 560 de sportivi erau înscriși la mijlocul acestei săptămâni, însă este posibil ca această cifră să depășească 600 până luni, când este programat startul stagiului.

Așa cum este tradiția, stagiul va fi condus de câțiva judoka de renume internațional.

Cine este Attilio Sacripanti în judo?

Ediția din acest an îl va avea ca invitat special pe Attilio Sacripanti, unul dintre cei care au contribuit esențial în dezvoltarea judo-ului la nivel mondial, cunoscut ca fiind și cel care a introdus biomecanica în judo.

„Cel puțin din punct de vedere numeric, este evenimentul sau stagiul cel mai important care se desfășoară în România. Din punct de vedere calitativ, al celor prezenți pentru a coordona stagiul, cu siguranță reprezintă o excelență pentru judo-ul românesc și internațional.

Această ediție, a șaptea, începe pe data de 28 august cu prezența și suportul a doi mari maeștri, Attilio Sacripanti, șase dani în judo și profesor universitar, care va coordona partea tehnică, și Iulian Surlă, care a fost prezent la toate edițiile

Cu această echipă, împreună cu Eiji Kikuchi, vom pleca în această «aventură» în judo, aici pe Litoral, cu o prezența în acest moment de peste 500 de judoka înscriși. Dacă nu mă înșel 560 mai exact reprezentând cluburi din România, din Moldova, din Ucraina, Bulgaria și Serbia“, a spus George Teșeleanu, președinte Clubul Sportiv Pantheon Constanța.

Peste 600 de sportivi la start

De asemenea, printre invitații de marcă ai stagiului se numără și Alina Dumitru, fosta campioană olimpică de la Beijing 2008, care le va împărtăși tinerilor judoka din secretele care stau la baza marii performanțe.

„De la 200 de participanți ne apropiem de 600 și să vedem câți vom fi până în final, poate chiar mai mulți. Dar este o bucurie să poți să vezi că acest produs de judo, de promovare, de antrenament, de cunoaștere, are un rezultat și acesta este pe plus.

Evenimente ca acesta și implicarea, așa cum reușeste atât Clubul Sportiv Pantheon, Asociația Județeană de Judo să facă la nivelul județului Constanța, cred că ar trebui multiplicate și în alte regiuni ale țării. În momentul de față sunt și alte centre care funcționează foarte bine, dar cu siguranță e un model de urmat.

Dacă vrei rezultate în primul rând trebuie să promovezi sportul, să îl faci cunoscut, să reușești să aduci cât mai mulți sportivi la sală și doar de acolo pot ieși rezultate“, a declarat George Teșeleanu, președinte Clubul Sportiv Pantheon Constanța.

Antrenamentele din cadrul „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ 2023 vor fi organizate în cele două dojo-uri în aer liber din cadrul bazei sportive a hotelului Academy din Venus, dintre care unul de peste 500 de metri pătrați, fiind cel mai mare din Europa.

A primit medalia de aur din partea lui Marius Vizer, Președintele IJF

George Teșeleanu a fost răsplătit la cel mai înalt nivel, pentru contribuția pe care și-a adus-o în sprijinirea a peste 300 de judokani din Ucraina împreună cu antrenorii lor. Vreme de un an Teșeleanu le-a oferit cazare și masă gratuită acestor sportivi, dar și condiții de pregătire de top.

A fost și motivul pentru care Marius Vizer, Președintele Federației Internaționale, i-a conferit medalia de aur din partea IJF.

Publicat: 26 08. 2023, 09:40