Elisabeta Lipă, după un an de excepție pentru canotajul românesc: „Privim spre Tokio cu mândrie, determinare și speranță”

Canotajul românesc a încheiat un an excelent, cu două medalii obținute la Campionatul Mondial de la Plovdiv (Bulgaria): aur prin fetele de la dublu vâsle categoria ușoară – Ionela Cozmiuc și Gianina Beleagă, argint prin băieții de la dublu rame – Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosa. 

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a tras concluziile sezonului în cadrul unei conferințe de presă susținute marți la Snagov, alături de președintele COSR, Mihai Covaliu, și de secretarul de stat în MTS, Cosmin Butuza. „Avem sportivi minunați, care prin rezultatele obținute începând cu europenele de juniori și terminând cu modialele de seniori au făcut ca Federația Română de Canotaj să încheie anul pe primul loc. Nu degeaba am spus că sunt un președinte fericit. Sunt fericită că am lângă mine o echipă extraordinară de sportivi, o echipă frumoasă, dornică de rezultate. Sportivii noștri au cucerit anul acesta 34 de medalii la europene și mondiale. Nu mai zic de cele 25 cucerite la Jocurile Balcanice”, a punctat cvintupla campioană olimpică.

Locul 5 în clasamentul pe probe olimpice

La Mondialul de la Plovdiv, România a încheiat pe locul 11 în clasamentul general pe medalii, dar în ierarhia pe probe olimpice a fost pe poziția a cincea. „Mondialul de la Povdiv a fost extraordinar de greu, cu o participare numeroasă, cu sportivi dornici de afirmare, alții de reeditarea performanțelor anterioare. Dar sportivii noștri au făcut față cu brio. Am calificat șase echipaje în finale și deja privim spre Tokio cu mândrie, determinare și cu speranță că aceste finale se vor transforma în medalii. Și nu doar aceste finale, pentru că mai avem sportivi tineri, care nu au reșit să acceadă în lupta pentru medalii din cauza lipsei de experiență, dar cu determinare și hotărâre sunt sigură că rezultatele lor vor fi altele. Deci a fost un rezultat de excepție, care îmi dă speranțe să pot merge mai departe, să mă pot lupta pentru acești sportivi. Pentru că greutățile sunt mari, începând cu lupta pentru buget. Dar așa cum am demonstrat ca sportivă, așa doresc să demonstrez și ca președinte. Pentru mine, sportivii și echipa de lângă ei sunt pe primul loc, ei sunt principalii eroi”, a declarat canotoarea secolului XX.

Elisabeta Lipă a tras și un semnal de alarmă, prezentând și o situație cu care se confruntă de curând: „Antrenorii noștri au mers în selecție, ca la fiecare început de an școlar, însă au fost refuzați de directorii instituțiilor de învățământ. Nu au fost lăsați să intre în clase pe motiv că școlile rămân fără copii și se desființează. Nu poți să-i iei unui copil șansa de a ajunge campion, dacă are calitățile necesare”.

COSR cumpără bărci noi pentru Tokio 2020

Președintele COSR, Mihai Covaliu, a adus și el vești bune pentru canotori. „Ați avut un an fantastic, pentru care meritați felicitările, aplauzele și respectul nostru. Nu am venit cu flori, dar am venit cu o veste la fel de bună, dacă nu mai bună, în sensul că după rectificarea de buget putem să vă spunem că bărcile pentru Tokyo de care aveți nevoie, și nu sunt puține, sunt asigurate. COSR face eforturi foarte mari, total îndreptățite pentru FR de Canotaj, pentru a sprijini nu numai sportivii seniori din loturile olimpice dar și sportivii juniori care trebuie să fie pregătiți ca în orice moment să ia locul seniorilor, așa cum s-a întâmplat la acest CM, când barca de 8+1 fete a fost, dacă nu mă înșel cea mai tânără din finală. Jocurile Olimpice 2020 sunt aproape, dar este suficient timp ca această barcă să ajungă la maturitate și la plenitudinea forțelor pentru a se lupta din nou pentru o medalie. Barca de 8+1 băieți cred că va ajunge și ea să se bată pentru medalii. Celelalte echipaje sunt absolut convins că își doresc să urce pe podium, având exemplul celor care au câștigat medalii până cum. Numărul sportivilor din programul Samurai, după aceste Mondiale, a ajuns la 30, doar la canotaj”, a declarat șeful COSR.

Secretarul de stat Cosmin Butuza a salutat la rându-i performanțele canotorilor români. „Canotajul românesc continuă să ne aducă bucurii și rămâne, iată, sportul numărul unu în România. Cu cele două medalii de la Mondiale ați confirmat încă o dată, ați dus mai departe tradiția și ați menținut România în elita sportului mondial. Știm că în spatele acestor valoroase medalii se află multă muncă, și de multe ori durere și lacrimi. Ne dorim cu toții ca la JO să fiți cât mai mulți pe podium”, a punctat secretarul de stat în MTS.

Sportivii s-au plâns de „aglomerația” de pe lacul Snagov

Sosiți în țară de la o competițiue desfășurată în Bulgaria într-un complex nautic splendid, nou construit (bulgarii nu au avut nici măcar un echipaj calificat în finale!), românii și-au expus principala nemulțumire: antrenamentele de acasă sunt deseori deranjate de „aglomerația” de pe lacul Snagov. „Sunt multe antrenamente ratate, mai ales în weekend, începând cu vineri seara și până duminică”, i-a completat Elisabeta Lipă.

 

Publicat: 18 09. 2018, 22:51
Actualizat: 18 09. 2018, 22:52