Elena Rybakina s-a prăbușit emoțional după înfrângere! Ce i-au făcut organizatorii: „Mă simt distrusă”

După ce a fost eliminată de Liudmila Samsonova, scor 6-1, 1-6, 2-6, Elena Rybakina a acuzat dur o decizie a organizatorilor.

Elena Rybakina, dărâmată după ce a fost înfrântă în semifinale: „Sunt foarte dezamăgită

Elena Rybakina a fost eliminată de Liudmila Samsonova, scor 6-1, 1-6, 2-6, în cadrul semifinalelor turneului WTA 1000 de la Montreal. După marele eșec, jucătoarea din Kazahstan a spus că a fost foarte deranjată de felul în care s-au reprogramat partidele.

„Cu siguranță, mă simt distrusă de programarea jocurilor și de întreaga situație. Nu sunt mulțumită de asta, dar este ceea ce este. Din păcate, jucătorii nu pot face mare lucru în astfel de situații, decizia nu este a noastră, deși nici vremea nu ne-a ajutat.

Așa că m-am accidentat ușor, dar am încercat să mă descurc cât am putut. Sunt foarte dezamăgită de tot, deși nu este prima dată când jucătorii de tenis sunt afectați. Acum trebuie să fiu inteligentă în luarea oricărei decizii pentru că US Open este foarte aproape”, a declarat Elena Rybakina, potrivit eurosport.ro.

Jelena Ostapenko, derapaj uluitor la adresa Elenei Rybakina: „C***a dracului!”

În urmă cu trei luni, Jelena Ostapenko ar fi înjurat-o grosolan pe Elena Rybakina. Jucătoarea născută în capitala Letoniei este foarte bine cunoscută pentru ieșirile sale controversate.

 

 

Publicat: 14 08. 2023, 13:38
Actualizat: 14 08. 2023, 13:54