Eduard Novak, așa cum nu l-ai mai văzut niciodată! Ministrul a promovat inedit noul regulament care vizează și fotbalul: „Nimeni nu ne-a dat în judecată!” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Ministrul Eduard Novak nu dă înapoi și a promovat noul regulament cu un tricou special, în care a subliniat faptul că echipele trebuie alcătuite într-o proporție de 40% din jucători români.

Eduard Novak, apariție inedită într-o conferință de presă: „Nimeni nu ne-a dat în judecată!”

Pe 7 iulie 2022, Ministerul Sportului a anunţat că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă. Ulterior, ministrul Sportului, Eduard Novak, a mărit sancţiunile pentru cluburile care folosesc un procent mai mare de 60% de sportivi străini de la 3.000 la 30.000 şi chiar 50.000 de lei pe meci.

Eduard Novak a subliniat că MTS nu a fost dată în judecată nici măcar de cluburile din Superliga.

„După cum se vede, astăzi am venit cu un tricou special referitor la ponderea de 40% a sportivilor români. Suntem mândri pentru că este o cauză justă pentru viitorul copiilor noştri şi al sporturilor de echipă din România. Acest minister nu aplicat niciodată amenzi, dar, având în vedere că lucrăm cu bani publici şi avem nişte legi de respectat şi nişte regulamente, trebuie să avem aceste măsuri.

Aceste amenzi vor fi aplicate de către directorii DJS, ei se vor deplasa şi vor controla activitatea sportivă în zona lor. Mai avem nevoie un pic de timp şi ei trebuie să înţeleagă sistemul, trebuie să mai lucrăm şi la metodologia de control, dar consider că într-o lună vor putea începe. Au trecut câteva luni şi nimeni nu ne-a dat în judecată. Chiar aş dori să ne dea cineva în judecată să vedem cine are dreptate”, a spus Eduard Novak, într-o conferință de presă.

Argumentele lui Eduard Novak: „Să creștem baza de selecție!”

Eduard Novak vrea să avem o creștere a bazelor de selecție, astfel încât reprezentativele să obțină iar rezultate notabile. Acesta a dat exemplul vecinilor bulgari, care au impus și ei praguri care trebuie respectate.

„Cred într-un sistem în care să promovăm mai mulţi sportivi autohtoni şi să creştem baza de selecţie. Iar 40% reprezintă un nivel de bun simţ, pentru că nu putem avea echipe formate doar din străini dacă vrem să creştem sportul. Ordinul de ministrul 500/2022 nu aduce atingere normelor europene, nu încalcă libera circulaţie şi prin urmare nu este o măsură discriminatorie.

Toate statele din Vest au diferite măsuri prin care protejează sportul local. Chiar şi în Bulgaria sunt anumite praguri care trebuie respectate în anumite sporturi de echipă. Timp de 30 de ani, directorii Direcţiilor Judeţene de Sport nu s-au folosit de atribuţiile lor în controlarea activităţii sportive, iar prin noul ordin de ministru le dăm pârghiile de care au nevoie”, a adăugat Novak.

Ar trebui să vorbim un pic şi despre salariile pe care sportivii străini le primesc şi salariile pe care le-ar primi în Europa de Vest. Noi plătim dublu sau triplu faţă de Europa de Vest şi cred că nu suntem la nivelul la care să ne putem permite acest lux. Prin acest 40% noi nu ne legăm de contracte, vorbim de cele două-trei poziţii garantate pentru sportivii români pe terenul de joc” – Eduard Novak, la întrebarea ProSport

Publicat: 21 02. 2023, 17:24
Actualizat: 21 02. 2023, 17:45