Echipa de spadă feminină a câștigat aurul continental la tineret. Alexandra Predescu e marea performeră: „E o istorie care ne obligă” | SPECIAL

Echipa de spadă feminină a României s-a impus la Campionatul European de Tineret de la Tallinn (Estonia), unde a cucerit medalia de aur.

O performanță notabilă care confirmă faptul că spada feminină românească are viitor.

România a participat la Europenele Under-23 cu un lot de 20 de scrimeri, 12 la feminin şi 8 la masculin.

Echipa de spadă feminină a câștigat aurul continental la tineret. Alexandra Predescu e marea performeră: „E o istorie care ne obligă”

Alexandra Predescu, una dintre componentele de bază ale acestei echipe a vorbit pentru Prosport despre acest titlu continental și nu numai.

„Sunt bucuroasă că se încheie această etapă de tineret cu o medalie atât de frumoasă. Am muncit foarte mult, atât eu cât și colegele mele, pentru a obține o astfel de performanță. Această medalie de aur ne dă mare încredere pentru viitor.

Ne reconfirmă faptul că putem merge la concursurile de senioare, cu speranța către noi medalii pe care ne dorim să le cucerim pentru România”, a precizat Alexandra Predescu.

Abia revenite în țară, după acest succes, fetele își continuă pregătirea, de astă dată cu gândul la Europenele de senioare care vor avea loc în Antalya și la Campionatele Mondiale care se vor desfășura la Cairo.

Ce spune Alexandra Pedrescu?

„Avem această datorie morală să ducem mai departe tradiția spadă feminină românești. E o istorie care ne obligă. Pentru mine și celelalte colege drumul abia începe la senioare. Dar sunt sigură că vom putea aduce multe medalii.

Visul meu cel mare este legat de Jocurile Olimpice de la Paris. Îmi doresc să ne calificăm acolo cu echipa și să avem un parcurs cât mai bun”, a mai spus Alexandra, care în 2015 cucerea titlul mondial la cadeți.

Ce s-a întâmplat cu ceilalți sportivi din competițe?

Echipa feminină de sabie a României, compusă din Tania Luţea (CSA Steaua), Sabina Martiş (CSA Steaua), Maria Matei (CS Dinamo), Ilinca Pantiş (CS Riposta) şi antrenată de Tiberiu Dolniceanu, s-a clasat pe locul 7 la Tallinn, după ce a fost învinsă de Spania în sferturi, cu 45-41, a pierdut în faţa Ucrainei, cu 28-45, în turneul pentru locurile 5-8, ieşind învingătoare în ultimul meci, pentru poziţiile 7-8, 45-40 cu Georgia.

Formaţia masculină de spadă, antrenată de Iulian Bratu şi alcătuită din Ştefan Baciu (CSA Steaua), Andrei Burghelea (CSA Steaua), Alex Oroian (CSM Satu Mare) şi Daniel Popa (CSA Steaua), s-a clasat pe locul 15, ultimul.

Echipa feminină de spadă, antrenată de Robert Rigo, în componenţa Bianca Benea (CSM Oradea), Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Talida Enache (CSM Corona Braşov) şi Alexandra Predescu (CSA Steaua), a câştigat luni medaliile de aur, în timp ce echipa masculină de sabie, alcătuită din Alexandru Zmău (CSM Iaşi), Radu Niţu (CS Riposta), Matei Cîdu (CSM Iaşi) şi Marco Şovar (CS Dinamo), antrenată de Tiberiu Dolniceanu, a obţinut bronzul.

Cel mai bun rezultat la individual a fost locul 5, obţinut de Sabina Martiş la sabie şi de Bianca Benea la spadă.

Publicat: 01 06. 2022, 10:15