Doi jucători danezi de badminton au fost contactați de un parior din Malayesia

Federația Daneză de Badminton a dezvăluit luni faptul că doi dintre cei mai buni sportivi ai săi, Sorensen Astrup (22 de ani) și Hans Kristian Vittinghus (28 de ani), au fost contactați de un parior din Malayesia pentru a truca turneul din Japonia, de la începutul lunii iunie. Cei doi au fost luați prin surprindere de ofertă: „Un astfel de lucru nu se întâmplă în Europa”, au declarat cei care ocupă locul 22 în lume.

„Totul a început la finalul lunii mai, înainte de turneul din Japonia. Un tip m-a adăugat pe Facebook și a început să îmi pună întrebări legate de starea mea de sănătate, de viața personală. Nu am bănuit că ar fi ceva în neregulă. Am crezut că este unul dintre acei fani care vor, pur și simplu, să vorbească cu un sportiv pe care îl plac. Am avut conversații scurte și, din când în când, îmi mai ura succes înaintea vreunui meci”, a dezvăluit Astrup în cadrul unui interviu realizat la începutul săptămânii.

Acesta și-a sunat colegul, pe Hans Kristian, care purtase discuții cu același personaj, doar că ceva mai complexe, referitoare la posibilitatea de a „trânti” câteva meciuri din cadrul turneului din Japonia. Cei doi au hotărât să anunțe Federația Daneză de Badminton, căzând de acord în privința refuzului de a juca la pariuri: „Am vorbit cu el și mi-a spus că lui i-a propus respectivul să joace la pariuri. Am fost șocat să aflu asta. Inițial, credeam că respectivul e din Taiwan, dar Hans Kristian m-a lămurit, mi-a zis că era din Malaysia. Am căzut de acord să anunțăm federația în legătură cu episodul, pentru că nu există scurtături în sport. Iar obiectivul nostru nu este să facem bani murdari. Nu am avut absolut niciun motiv ca noi să acceptăm oferta”, a completat Astrup.

„Astfel de lucruri sunt comune în Asia, nu în Europa. Trebuie să realizăm că există o problemă în întreaga lume atunci când vine vorba despre pariuri și blaturi. În absolut orice sport”, a dezvăluit Hans Kristian.

  • Sorensen Astrup și Hans Kristian Vittinghussunt unii dintre cei mai apreciați sportivi din Danemarca. Cei doi ocupă locul 22 în badmintonul mondial.
Publicat: 18 11. 2014, 13:48
Actualizat: 18 11. 2014, 13:49