Dinamo, aniversare cu tăiere de panglică

CS Dinamo a sărbătorit ieri 65 de la înființare. Actul de naștere al celui mai  prolific club din sportul românesc a fost semnat oficial pe 14 mai, însă evenimentul de anul acesta a fost decalat pentru a se suprapune cu inaugurarea Sălii Polivalente.

Panglica a fost tăiată de Elisabeta Lipă, fostul campion mondial la handbal Cornel Penu, ministrul de interne Radu Stroe, vicepremierul Liviu Dragnea și multipul campion olimpic Ivan Patzaichin. Festivitățile au durat mai bine de două ore, timp în care Dinamo și-a premiat foștii și actualii sportivi, inclusiv cei de la fotbal, precum și sponsorii. Invitat special, premierul Victor Ponta a rememorat meciurile jucate în Ștefan cel Mare, ca baschetbalist, a admirat noua construcție și a urat clubului să aibă echipe de valoare care folosească edificiul. Ceilalți doi oameni politici, Dragnea și Stroe, au promis ajutor pentru finalizarea celorlalte două proiecte ale clubului, sala de gimnastică și bazinul olimpic acoperit. Sala Polivalentă are 2500 de locuri și este cea mai modernă din București.

Publicat: 31 05. 2013, 08:59
Actualizat: 31 05. 2013, 09:00