Diaconu, „bărbat adevărat”

Adrian Diaconu a dat prima lovitură în 1997, când a cucerit bronzul la Mondialele de amatori de la Budapesta. Avea numai 19 ani, iar selecționarea sa în lot s-a datorat accidentării lui Vaștag.

Omul care a mizat atunci pe cel supranumit mai nou „Rechinul” a fost Ion Șerban, președintele FR de Box. Omul de afaceri constănțean l-a susținut pe Diaconu, deși în țară erau încă doi pugiliști valoroși la 71 kg.

„Mi-a plăcut de la început de el. Era un copil foarte ambițios și foarte muncitor!”, spune Șerban. În semifinalele competiției, Diaconu a boxat cu Alfredo Duvergel, cubanezul pe care Vaștag l-a răpus cu greu de câteva ori. O adevărată fiară!
 
Cu câteva ore înainte de meci, Șerban l-a întâlnit pe Duvergel pe culoarul sălii și i-a strecurat 200 de dolari în mână, spunându-i să nu-l bată rău pe Adi, pentru că este un băiat de mare viitor. Puțini au știut de acest lucru și în niciun caz pugilistul.

Cubanezul s-a conformat și a lovit atât cât să obțină o victorie clară la puncte. Doar în repriza a treia a dat drumul la câteva serii mai dure, ca să-l știe românul „de jupân“ la o viitoare întâlnire.

Puștiul s-a îndoit, dar n-a cedat. Ușor speriat, antrenorul Fântână a vrut să-l abandoneze pe Diaconu, însă din ring acesta i-a făcut un gest ferm că nu este cazul.

„Încă de atunci arăta că are inimă de boxer. Este un bărbat adevărat și tocmai de aceea am mare încredere în el. Cred că va ajunge campion mondial la profesioniști”, a mai spus Șerban, care nu știe dacă va veni la gala de pe 19 aprilie, din cauza unor probleme de sănătate.

Ion Șerban, fost președinte FR de Box: A fost un copil muncitor și foarte ambițios. Va fi campion mondial

Publicat: 10 04. 2008, 19:25