Diaconu: „Am fost mai isteț!”

Adrian Diaconu era un om fericit după meci. A recunoscut că a avut cel mai greu meci din carieră și de aceea crede că victoria este cu atât mai valoroasă.

Când crezi că s-a tranșat partida?

În primele reprize. Mi-am creat un avantaj care s-a dovedit decisiv. Din punct de vedere tactic, eu spun că am fost mai isteț. Experiența și-a spus cuvântul prin faptul că am reușit să mențin scorul înregistrat favorabil mie.

Ți-a fost frică vreun moment că poți rata victoria?

Dacă îmi era frică aș fi fost toată viața la picamăr sau mă apucam de popice. Henry a fost cel mai dificil adversar din câți am întâlnit. Era foarte rezistent. L-am avut de două ori în mână, l-am lovit, dar nu am putut să-l dobor.

Totuși ai ieșit și tu cam șifonat.

Nu poți umbla prin ploaie fără să te uzi. Am avut câteva reprize mai puțin reușite, în special la final. Am fost și puțin deshidratat, m-a lovit și cu capul, dar important e că am câștigat.

Henry spune ca arbitrii au fost cu tine.

Mai contează ce zice Henry? Centura e aici, pe masă, și asta e cel mai important. Îmi pare rău că nu a fost o victorie mai categorică, dar nu cred că poate fi pusă la îndoială justețea ei.

Atmosfera cum ți s-a părut?

Extraordinară. Fiecare spectator are o bucățică din această victorie. Întotdeauna m-am simțit nemaipomenit la București.

Vei boxa și cu Chad Dawson (n.r. – deținătorul centurii)?

Eu așa aș vrea. Îmi doresc acest meci pentru a demonstra că sunt chiar cel mai bun.

""

Adrian Diaconu, campion mondial interimar WBC


La conferința de presă, Chris Henry a reclamat faptul că judecătorii ar fi dat o decizie favorabilă lui Diaconu pentru că meciul a avut loc la București:

„Adrian trebuia numărat de câteva ori. S-a clătinat din cauza pumnilor, nu pentru că l-aș fi împins. Arbitrul i-a permis să eschiveze cu capul aproape de genunchii mei, ceea ce e interzis la box. În plus, m-a ținut și m-a lovit cu capul fără a fi sancționat. Nu e corect! Mă nemuluțmește că am boxat la el acasă și pentru că arbitrul de ring a fost din Canada. Nu a fost cel mai dificil meci din viața mea.”

Pugiliștii români au obținut la Sala Polivalentă succese pe linie. Greul Bogdan Dinu (foto 1) și-a început aventura la profesioniști cu o victorie la puncte în fața canadianului Tessier, Viorel Simion (foto 2) a cucerit centura WBC mediteraneană (bp Rudy Encarnation), iar Jojo Dan (foto 3) l-a răpus prin KO (runda 2) pe celebrul Raul Balbi




Publicat: 20 04. 2008, 19:37