David Popovici, moment de sinceritate: „Eu sunt comod în apă, pe uscat sunt foarte împiedicat”. Ce obiectiv are la JO Paris 2024 și cum încearcă să ducă o viață normală. „Am ieșit pe stradă și cu cagulă”

Campionul mondial și european la natație vorbește fără ocolișuri despre cum este omul David Popovici în afara bazinului, motivele pentru care și-a înghețat anul la facultate, dar și ce calcule și-a făcut pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Cea mai tare competiție sportivă a planetei se apropie, iar speranțele României la medalii la natație se leagă, în special, de David Popovici, calificat în probele de 100m și 200 m liber.

David Popovici, dezarmant de sincer: „Pe uscat sunt un împiedicat”

David recunoaște că este conștient că toată lumea așteaptă de la el o medalie la Paris, dar spune că încearcă să nu cedeze în fața presiunii.

„Mă gândesc foarte mult la Jocurile Olimpice, dar încerc să nu o fac. Vreau să-mi setez așteptări normale și, dacă reușesc o performanță importantă, să mă surprind. Încerc să nu mă gândesc la titlu și la timpi, ci doar la ce am de făcut. Dacă voi face bine ce am de făcut, s-ar putea să fiu campion olimpic, s-ar putea să fiu recordman mondial sau s-ar putea să nu”, a declarat David Popovici, potrivit Sports Net.

Până să se dueleze pentru aurul de la Paris, David Popovici a câștigat patru trofee supreme la naționale: „E mai greu să-ți dozezi efortul în timpul curselor pentru că trebuie să dau totul neavând cu cine să mă întrec umăr la umăr. În cursele mai lungi, cum ar fi 200m , mi-ar prinde bine să am cu cine să mă fugăresc”.

„Am ales să îngheț anul”

David Popovici a fost, alături de alți componenți ai Team România, protagonistul videoclipului imnului care-i va însoți pe tricolori în Franța. „M-am simțit incomod din postura de dirijor la acele filmări. Eu sunt comod în apă, pe uscat sunt foarte împiedicat, iar dacă mă mai pui să cânt sau să dansez, sunt varză! Nu-mi place să cânt când mă vede lumea, fredonez melodii doar în duș”, a declarat campionul.

Ca să se poată focusa 100% pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice și pentru a fi sigur că performează și la Facultatea de Psihologie, acolo unde este student, campionul mondial și european la natație a luat decizia în ceea ce privește studiile. „Am vrut să încerc cu facultatea din anul Jocurilor Olimpice, să le fac pe amândouă, dar am văzut că nu mă pot concentra pe pregătire împreună cu facultatea pe cât de mult mi-ar plăcea, așa că am ales să îngheț anul, ne focusăm pe ce este mai important anul acesta și la anul mai încercăm o dată”, a anunțat David Popovici.

Eu încerc să stau cât mai mult sub radar și îmi văd de viața mea normal. Am ieșit pe stradă cu șapcă, mască, cagulă, ochelari de soare, nu contează, oamenii mă recunosc –  David Popovici

Publicat: 10 05. 2024, 09:17