Cum a evitat Ilie Năstase coada la vot în străinătate și de ce crede că s-a format aglomerația care l-a speriat pe Țiriac la Paris

Pentru a nu păți precum prietenul său, Ion Țiriac, care a fost nevoit să ia avionul de la Paris până la București pentru a reuși să voteze, Ilie Năstase s-a grăbit, duminică dimineață, să treacă pe la circumscripția de la liceul „I.L. Caragiale”, înainte de a pleca în străinătate.

„Am fost la vot pe la ora prânzului, apoi am plecat”, ne-a relatat fostul mare tenismen. Parlamentarul român a precizat că nu a vorbit pe tema alegerilor cu Ion Țiriac: „Doar l-am văzut la televizor că a votat în țară. N-am apucat să vorbim despre ce s-a întâmplat la Paris„. „Nasty” are de mulți ani o reședință la Paris, unde a și locuit o lungă perioadă de timp.

„Dacă la noi se stă la coadă, ce aș fi avut de făcut?”

Ilie Năstase (68 de ani) a prins, de-a lungul timpului, mai multe rânduri de alegeri în afara granițelor țării, însă spune că niciodată nu i s-a întâmplat să fie nevoit să stea la cozi: „Spre exemplu, odată am votat cu Țiriac în Berlin. Nu am stat deloc. Cred că acum nu s-au așteptat să vină atâta lume la vot în străinătate. S-au ghidat, probabil, după alegerile din 2009, când nu au fost probleme. Puteau să se instituie mai multe secții de votare și să fie invers, să nu vină lumea la vot”.

Întrebat ce ar fi făcut dacă s-ar fi aflat la Paris și ar fi fost nevoit să  se așeze la o coadă interminabilă pentru a-și exercita dreptul la vot, Ilie Năstase a răspuns, la rându-i, cu o întrebare:  „Dacă la noi se stă la coadă, ce aș fi avut de făcut?”.

În ziua primului tur de scrutin pentru alegerea unui nou președinte, Ion Țiriac a revenit cu avionul în țară special pentru a vota, descurajat de miile de oameni pe care i-a găsit la rând la Ambasada de la Paris. În schimb, Ilie Năstase a plecat, duminică, din România. Nu înainte de a vota, ca să evite aceeași coadă interminabilă de la puținele cabine de vot din străinătate.

Scrutinul din 2 noiembrie pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a evidențiat și disfuncționalități grave. Românii aflați în străinătate au avut probleme în a-și exercita dreptul la vot. Mulți au stat ore întregi la cozi pentru a ajunge în cabina de vot și a pune ștampila pe numele unui candidat. Și mai mulți au renunțat la acest demers. Aflat la Paris, Ion Țiriac (75 de ani) n-a dorit nici să stea la coadă, nici să intre în față, așa că a luat avionul de urgență și a venit în România pentru a vota: „Am încercat să votez la Paris, dar erau o mulțime de oameni și la Ambasadă, și la Consulat. A fost mai simplu să vin în țară și să votez. Erau cozi enorme acolo”.

Publicat: 03 11. 2014, 15:53
Actualizat: 03 11. 2014, 19:46