Cu valiza mereu la ușă! Luptătorul Alin Alexuc, un gând care nu-i dă pace: merge să „fure” o medalie la Jocurile Olimpice | SPECIAL
Două săptămâni. Atât durează stagiul de cantonament al luptătorului Alin Alexuc, în Croația. Asta pentru perspective la o medalie olimpică.
La Tokyo 2020, in limitele categoriei 130 kg, la greco-romane, Alin Alexuc-Ciurariu, campion european în 2020, a fost învins de triplul campion olimpic Mijain Lopez Nunez, în optimile de finală, iar in recalificări, a pierdut in fața lui Amin Mirzadeh (Iran).
În 2017, după JO de la Rio, a schimbat categoria de greutate, poate cea mai bună decizie a lui din toată cariera.
Cu valiza mereu la ușă! Luptătorul Alin Alexuc, un gând care nu-i dă pace: merge să „fure” o medalie la Jocurile Olimpice | SPECIAL
După trei ani în care a crescut treaptă cu treaptă, Alin a reușit la Roma să-și pună la gât o medalie pe care o visa de atât timp: aurul european.
„Este unul dintre cele mai bune stagii de pregătire pe care le am. Sunt peste două sute de luptători aici, dar ;i zece sparing parteneri.
După stagiul ăsta voi reveni în țară, apoi imediat voi pleca într-un alt cantonament la fel de util, care ca avea loc în Bulgaria.
Tot timpul stau cu valiza la ușă, gata pregătit pentru plecare. În primăvara asta vom avea Campionatul European, unde mi-am propus medalie”, a precizat Alexuc, pentru Prosport.
Cum a explicat Alin Alexuc eșecul de la Tokyo?
Chiar dacă la Tokyo nu a reuși să ajungă în tururile superioare ale competiției olimpice, având și un culoar nefavorabil, „greul” de la lupte nu se lasă cu una cu două, când vine vorba de o medalie olimpică.
„Voi merge la Jocurile Olimpice până când iau o medalie. Am zis că dacă nu o cuceresc pe saltea, o fur de la adversar și tot vin cu ea în țară”, a spus glumind Alexuc.
Cine este sportivul Alin Alexuc?
Alin s-a născut pe 3 februarie 1990, la Botoșani, iar la lupte a ajuns la vârsta de 10 ani, pentru că asta făceau toți băieții din cartier.
„Poate că nu aș fi ajuns la lupte dacă m-ar fi îndrumat cineva spre alt sport. Dar nu-mi pare rău. M-am îndrăgostit de lupte și, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot același drum aș alege. Am început sportul ca pe o joacă, dar cu timpul mi-a intrat în sânge.
Cred că un mare merit îi revine primului meu antrenor, Ioan Asaftei. Când nu veneam la antrenament, ne căuta acasă, să vadă dacă nu avem vreo problemă. Un om cald, bun pedagog, ne dădea diplome chiar și când pierdeam sau luam locul 6. Avea el un stoc bine pus și ne dădea de acolo.
Acele diplome și glucoza cu ceai pe care ne-o dădea după antrenament m-au făcut să mă atașez de lupte”, povestea Alin în urmă cu ceva ani.