Cristian Tudor Popescu: „De azi, Simona e o altă jucătoare. A trecut într-un alt cer”. Jurnalistul explică progresul Simonei și de ce nu trebuie să ne entuziasmăm. Încă

La finalul victoriei incredibile (6-0, 6-2) cu Serena Williams, editorialistul Gândul.info, Cristian Tudor Popescu, părea epuizat după vizionare, dar fericit: „Este o victorie mare a Simonei care o face să treacă un alt prag în carieră. Începând de astăzi, Halep este o altă jucătoare. De azi, a trecut în alt cer. În antichitate, erau 9 ceruri. Halep a mai urcat unul, dar nu știu în al câtelea a ajuns acum. Victoria este importantă din punct de vedere psihic.

Indiferent că Serena nu a fost în cea mai bună formă, că Simona a câștigat ușor, meciul de azi e un prag psihic important”, a spus acesta în exclusivitate pentru ProSport.

Întrebat dacă Halep a ajuns acum la același nivel cu Serena Williams, Cristian Tudor Popescu nu s-a lăsat dus de val:

„Sunt rarisime cazurile în care o întâlnești pe Serena într-o formă atât de slabă. Oricât ne-am bucura, Serena a fost într-o zi foarte proastă, fizic și psihic. A avut picioarele de plumb, cum se spune.

Serena a încercat să iasă din găleată, a avut câteva reveniri, însă aici s-a văzut cât de puternică este jucătoarea noastră. A rezistat recuperărilor, dar am trăit într-o teroare teribilă. Nici la 6-0, 5-2 și 40-15 nu eram sigur că Serena e învinsă.

Trebuie acum să ne păstrăm luciditatea. Simona nu e încă la nivelul Serenei, dar de acum încolo va juca toate meciurile altfel”.

„Simona învață

Pasionat de tenis, jurnalistul explică progresul Simonei Halep: „Am văzut că a revenit după două luni și jumătate, că a progresat. Serviciul ei doi a fost îmbunătățit dramatic, nu i-a oferit posibilitatea Serenei de a da retururi decisive. Și serviciul unu a fost bun, a avut doi ași, a fost sigur, lung și aspru.

Am văzut un joc extrem de solid de pe linia de fund, o apărare stânga dreapta cauciucată”.

Cristian Tudor Popescu a remarcat o singură slăbiciune în jocul de miercuri al Simonei: „A greșit ușor un vole la fileu, la scorul de 5-1. Aici mai are de lucrat, la fileu, dar jocul ei s-a schimbat radical. Simona face lucrurile la care speram. Simona învață!”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?

Publicat: 22 10. 2014, 12:46
Actualizat: 23 10. 2014, 10:37