Concursul și medalia! Chițu a cucerit bronzul la Grand Prix-ul de la Dusseldorf. „Mai este mult de muncă” spune Andreea

Vicecampioana mondială -52kg, judoka Andreea Chițu adună medalii după medalii în acest debut de sezon. Eleva lui Florin Bercean a cucerit vineri seara, medalia de bronz la Grand Prix-ul de la Dusseldorf. Ea a învins-o în finala pentru locurile 3-5, pe belarusa Daria Skripnik.

Repartizată în Grupa A, Chițu a avut primul tur liber, ca apoi să treacă de Distria Krasniqi (Kosovo) și de Park Da Sol (Coreea de Sud). În sferturi a cedat în fața chinezoaicei Yingnan Ma și a ajuns în recalificări pe care le-a câștigat, învingând-o pe reprezentanta Ungariei, Barbara Maros. În meciul pentru bronz, Chițu a învins-o clar, pentru a doua oară în concurs, pe Skripnik. De altfel, finala categoriei a fost câștigată de chinezoaica Yingnan Ma care a învins-o pe japoneza Misato Nakamura. Chițu a cucerit în urmă cu o săptămână medalia de bronz la Open-ul European de la Oberwart. „Sunt mulțumită de acest început de an, însă mai este mult de muncă pentru a ajunge la forma dorită”, ne-a declarat Andreea.
Tot la această categorie, Alexandra Pop a fost eliminată în turul secund de germanca Romy Tarangul.

Surpriza concursului de săptămâna trecută de la Oberwart, unde a cucerit argintul, Monica Ungureanu (cat. -48 kg) a fost aproape de podium și în Germania și a ocupat la final locul 5. Ea a ratat medalia de bronz, după ce a pierdut în finala pentru locurile 3-5 în fața sud-coreencei Jeong Bo Kyeong. Ea o învinsese în turul secund pe Leandra Freitas (Portugalia), apoi pe  israelianca Shira Rishony, însă a pierdut în semifinale cu belgianca Charline van Snick, care a și câștigat competiția.
La această categorie, Violeta Dumitru a cedat în primul tur în fața turcoaicei Dilara Lokmanhekim.

Surpriza zilei a furnizat-o vicecampioana olimpică, Corina Căprioriu, care a fost eliminată chiar în primul meci al categoriei -57 kg de germanca Viola Waechter, în timp ce Loredansa Ohâi s-a oprit în optimi, fiind eliminată de  Rafaela Silva (Brazilia). Ohâi a obținut două victorii în grupă, în fața slovenei Vlora Bedeti și a olandezei Carla Grol.
 

Publicat: 21 02. 2015, 10:48
Actualizat: 21 02. 2015, 11:15