Cine transmite la TV marea finală a lui David Popovici de la Campionatul European, în care vrea să doboare recordul mondial

Inotatorul David Popovici este intampinat de apropiati si oficiali la sosirea sa pe Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, duminica, 26 iunie 2022. David Popovici este noul campion mondial la 100 și la 200 m liber, dupa participarea sa la Campionatul Mondial de Natatie de la Budapesta. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

David Popovici este gata să scrie istorie la Campionatul European de la Roma, iar finala de la 100 de metri liber, în care va concura și românul, este transmisă de TVR.

Acesta a bătut un record european după calificarea în finală și i-au lipsit doar șapte sutimi pentru a depăși și recordul mondial, deținut de brazilianul Cesar Cielo Filho.

„Noi avem ca obiectiv o medalie. Cel care o poate aduce, clar, e David Popovici. Chiar dacă și pentru el s-a acumulat oboseala după aceste două competiții grele sunt convinsă că- și va găsi energia pentru a înota, așa cum spune el, din plăcere și la acest European”, a precizat Camelia Potec, pentru ProSport.

Cine transmite la TV finala în care va concura David Popovici și de la ce oră este proba de 100 de metri liber

În mare formă, David Popovici este favorit să obțină medalia de aur în competiția care are loc în capitala Italiei, care poate fi urmărită la TV și în țara noastră.

Lupta pentru medalii în proba de 100 de metri liber se va da sâmbătă, de la ora 19:22, iar Popovici va putea fi urmărit pe TVR 1.

Programul lui David Popovici la Campionatul European de la Roma

Sâmbătă, 13 august
Finala 100 metri liber (ora 19:22)

Duminică, 14 august
Calificări 200 metri liber (sesiunea de dimineață)
Semifinale 200 metri liber (ora 19:11)

Luni, 15 august
Finală 200 metri liber (ora 19:06)

Miercuri, 17 august
Calificări 400 metri liber (sesiunea de dimineață)
Finală 400 metri liber (ora 19:53)

Publicat: 13 08. 2022, 14:30
Actualizat: 13 08. 2022, 18:42