Cifre îngrijorătoare prezentate de către ministrul Ionuț Stroe! Câți copii mai fac sport în România și care este soluția propusă: „Dacă nu acționăm, sportul românesc se va sufoca” | VIDEO

Copii cu steaguri tricolore la un antrenament inaintea meciului amical cu Finlanda, desfasurat pe stadionul central al Centrului National de Fotbal din Mogosoaia, vineri 1 iunie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a susținut o conferință de presă în care a prezentat, printre altele, cifre îngrijorătoare cu privire la numărul mic de copii care mai practică un sport în România.

Ionuț Stroe s-a arătat îngrijorat în ceea ce privește viitorul sportului românesc de performanță și a prezentat o soluție prin care speră să îi aducă pe copii din nou în sălile și pe terenurile de sport.

Ionuț Stroe: „Este anormal că România are mai mulți seniori decât copii”

„Astăzi, în România, avem legitimați puțin peste 80.000 de copii, dintre care activi, ceea ce înseamnă că au viza anuală pe legitimație, aproximativ 55.000. Comparând aceste cifre cu numărul de legitimați la nivel de seniori, care este aproximativ de 95.000, dintre care 75.000 activi, vom observa foarte ușor o mare diferență și practic o situație paradoxală în care în România avem mult mai mulți seniori decât copii care practică sportul într-o formă legitimată.

De ce este acest lucru anormal? Pentru că în actualele condiții avem o resursă pentru viitor mult mai mică decât nevoia reală a sportului românesc. Este îngrijorător faptul că în această țară numărul copiilor care fac sport este mult subdimensionat față de nevoia viitoare, față de baza de selecție, față de viitoarea performanță, iar marea performanță a sportului românesc s-a obținut în condițiile în care baza de selecție, pe vremuri, era enormă.

Dacă nu acționăm urgent, riscăm ca pe viitor să aducem sportul românesc în situația în care să se sufoce, pentru că numărul de copii care vin din spate este insuficient. Mai grav: din păcate, suntem pe locul 2 la obezitate infantilă în Europa”, a explicat Ionuț Stroe, la conferința de presă.

30 de milioane de lei pentru ca juniorii să se apuce de sport

„Prima dintre măsurile prezentate astăzi este acordarea de vouchere pentru copiii care se legitimează la un club sportiv, pentru practicarea sportului de performanță. Este o măsură bugetată cu 30 de milioane de lei, iar numărul beneficiarilor direcți se situează la aproximativ 100.000 de copii.

Voucherul va fi acordat beneficiarului direct, prin tutorele legal. Condiia e ca acel copil să rămână cel puțin 1 an legitimat. Clubul trebuie să dovedească că are activitate sportivă relevantă. Cuantumul voucherului va fi de 300 de lei per copil. Va susține cheltuielile legate de echipamentul sportiv și alte lucruri necesare. Programul va începe din toamnă.

Cred că acest program al voucherelor pentru sport va aduce acel plus prin care statul poate să încurajeze copiii să practice sportul într-o formă organizată. Dorim să îi îndreptăm pe toți copiii către o formă organizată.”, a spus Ionuț Stroe.

Publicat: 07 07. 2020, 13:55
Actualizat: 07 07. 2020, 14:06