Lance a dat cărțile pe față!** Motivul care l-a îndemnat pe Armstrong să ia această decizie este refacerea imaginii

Armstrong nu riscă închisoarea, întrucât actul de sperjur dintr‑un proces din 2005 a fost prescris

Nu a spus niciodată „nu m-am dopat”, ci „nu am fost testat pozitiv”. Nu a recunoscut niciodată că s-a dopat, dar dovezile împotriva lui s-au strâns într-un dosar de peste 1,000 de pagini. Totul s-a schimbat luni seară, când Lance Armstrong (41 de ani) ar fi mărturisit public că a folosit produse dopante pentru a deveni primul ciclist din istorie care câștigă de șapte ori consecutiv Turul Franței. O confesiune „emoționantă” în fața unor camere de filmat ale postului lui Oprah Winfrey, pentru un interviu de două ore și jumătate care va fi difuzat pe parcursul a două seri. Prima va putea fi urmărită vineri dimineața pe OWN, de la ora 04:00 (ora României), și pe site-ul celebrei prezentatoare, oprah.com.

Mărturie împotriva unor „oameni importanți”

Deși interviul nu a fost difuzat încă, presa americană a aflat deja detalii cu privire la răspunsurile lui Armstrong. Conform „New York Times”, sursele nu au dorit să compromită întregul interviu, însă texanul ar fi mărturisit că s-a dopat și a declarat că e gata să depună mărturie împotriva „unor persoane importante din ciclismul mondial”.

Mulți ziariști din Statele Unite au luat însă această confesiune drept o mișcare de PR, menită să curețe numele lui Armstrong, care a fost demitizat de către foștii săi suporteri după apariția dosarului său de dopaj. Însă ce stă în spatele deciziei lui Armstrong de a-și recunoaște public vina și a mărturisi că s-a dopat? Ei bine, în primul rând, fostul ciclist se gândește la repararerea imaginii fundației LIVESTRONG, înființată de Armstrong în 1997, al cărei scop e lupta împotriva cancerului. De asemenea, prin recunoașterea vinei și depunerea unei mărturii împotriva celor care au facilitat ascunderea acestei rețele de dopaj, Lance speră să scape de o sentință care l-ar trimite în închisoare, dar și de o reducere a suspendării pe viață în orice sport olimpic.

Urmează procese interminabile

Ce se va întâmpla cu Armstrong după ce va mărturisi public? Probabil că mulți dintre foștii sponsori, precum Nike, Trek sau Oakley, îl vor da în judecată pe fostul ciclist pentru a-și recupera banii. Totuși, aceste procese vor dura cel puțin câțiva ani, având în vedere că Armstrong are o armată de avocați în spate.

Cea mai mare amenințare este însă Departamentul de Justiție american, care ar putea să îi ceară lui Armstrong să returneze circa 100 de milioane de dolari. De asemenea, acuzațiile de sperjur pentru mărturia făcută sub jurământ
într-un proces din 2005, în care Armstrong a infirmat că s-ar fi dopat vreodată, vor fi prescrise, întrucât legea americană nu prevede decât o valabilitate de doi sau trei ani, în funcție de caz. Pe plan sportiv, Armstrong dorește micșorarea suspendării pe viață pe care o are acum, pentru a reveni în concursuri de triatlon.

Armstrong s-ar fi întâlnit în iulie cu șeful USADA, Travis Tygart, pentru a negocia o înțelegere, însă a refuzat să recunoască dopajul, deși și‑ar fi păstrat victoriile din cinci Tururi ale Franței (1999‑2003)

100 de milioane de dolari este averea lui Armstrong

Toate răspunsurile pe care lumea a vrut să le afle au fost date de Armstrong. Am fost uimită și șocată de ceea ce mi-a spus în acest interviu
Oprah Winfrey, realizator TV
Acest interviu e cel mai important din întreaga mea carieră, mai important decât cele cu Michael Jackson sau Barack Obama
Oprah Winfrey, realizator TV

Publicat: 16 01. 2013, 08:30
Actualizat: 16 01. 2013, 08:31