La un pas să mănânce bătaie!

Secretatul general al FR de Ciclism, Vasile Selejan, a fost implicat într-un incident cu paznicul Clubului Olimpia! Venit în vizită de lucru la gruparea din Capitală, Selejean a avut surpriza să găsească porțile deschise doar cât să intre o persoană. Nu și o mașină! Furios, secretarul a claxonat insistent și la apariția paznicului i-a ordonat acestuia să-i deschidă larg poarta glisantă. Cum ordinele de la șefii clubului erau altele, paznicul a refuzat, motiv pentru Selejan să explodeze: "Bă, tu știi cine p..a mea sunt eu? Am condus clubu’ ăsta, dă dracului drumu mai repede la poartă!". Paznicul, un om trecut de 60 de ani, fost lucrător pe la Intercontinental, nu s-a speriat, l-a înhățat de gât pe Selejan și l-a împins în afara clubului, gata-gata să-i aplice și o corecție… După incident, Selejan s-a plâns fostului director interimar al clubului Olimpia, dar acesta i-a luat apărarea paznicului.

Articol scris de Ionel Pană

Publicat: 25 05. 2009, 21:43
Actualizat: 25 05. 2009, 21:44