FOTO Alex Buttazzoni a câștigat etapa a patra din Turul Ciclist al României

Cei aproape 90 de cicliști înscriși în competiție la a 47-a
ediție a Turului Ciclist al României au sosit ieri la Botoșani după
ce au parcurs cea mai dificilă etapă, cea de cățărare, care a
măsurat 219 kilometri. Deși etapa a decurs normal, pe ultimii doi
kilometri numai puțin de patru cicliști s-au accidentat izbindu-se
de o mașină a poliției oprită pe traseu.
Cea de a patra etapă a Turului Ciclist a României a pornit de la
Suceava, a ajuns la Câmpulung Moldovenesc după care a început cea
mai grea probă, cea de cățărare, unde cicliștii au pornit de la o
altitudine de 300 de metri și au ajuns la 1200 de metri, pe lângă
munte având de înfruntat și o temperatură de peste 30 de grade.
Primul sprint a fost la Câmpulung unde Csicsaky Tamas, Victor
Mironov și Piergiacomo Marcolina au reușit să se impună după care a
urmat cățărarea de la Sadova Bruno Rizzi, Ioannis Tamouridis și
Vladimir Koev s-au desprins în câștigători. A urmat prima cățărare
de la Ciumarna unde din nou italianul Bruno Rizzi a reușit să se
impună, fiind secondat de Jiri Jezek și Ioannis Tamouridis. A doua
cățărare de la Ciumarna a fost câștigată de bulgarul Vasiliev
Krasimir, urmat de germanul Berger Henrich și italianul Alessandro
Calderan. După cele trei probe de cățărare a urmat sprintul de la
Rădăuți unde s-au impus bulgarul Vasiliev Krasimir, germanul Berger
Henrich și italianul Andrea Pinos și sprintul de la Siret unde
bulgarul și germanul au rămas în față urmați de Oleksandr
Surutkovych.

De la kilometrul 1 a evadat Tamas Csicsaky care la un moment dat a
avut un avans de 2 minute și 55 de secunde dar a fost prins la
kilometrul 71 înainte de cățărare. Au mai fost doi evadați bulgarul
Vasiliev Krasimir și germanul Berger Henrich după a treia cățărare,
pe coborăre, având un avans de 2 minute. Ajuns de pluton germanul a
încercat din nou să evadeze dar cu 15 kilometri înainte de final a
fost ajuns. Finalul a fost unul strâns cu mai mulți rutieri în
primul pluton, dar câștigător a fost italianul Alex Buttazzoni cu
timpul de 5 ore, 44 de minute și 54 de secunde.

Patru
sportivi accidentați

Cu mai puțin de trei kilometri înaintre de finalul cursei, patru
sportivi aflați în cel de al doilea pluton au căzut după ce au
intrat într-o mașină a poliției. Potrivit oficialilor cursei, vina
aparține sportivilor și nu poliției. „Știu că au căzut niște
sportivi. Mașinile erau oprite și am înțeles că au intrat într-o
mașină de poliție. Grave probleme nu sunt. Au fost la spital să le
facă radiografiile de rigoare pentru a nu fi probleme. Polițiștii
botoșăneni nu au nicio vină. Toți cei care au căzut vor primi
timpul grupului din care făceau parte pentru că s-a întâmplat pe
ultimii trei kilometri”, a Vasile Andoniu, directorul
Turului.
Printre cei patru sportivi, s-a numărat și Zoltan Sipos, cel care a
concurat pentru lotul național al României, el fiind și cel mai
tânăr rutier de la această ediție. Deși a căzut, Sipos s-a ridicat
și a continuat cursa iar la final a primit îngrijiri medicale,
fiind ulterior trimis cu o ambulanță la spital pentru mai multe
investigații. „Alții au căzut și mai urât decât mine. Eu până acum
pot să spun că am fost destul de norocos cu căzătura asta. Era o
mașină de poliție parcată. Era pe ultimii trei kilometri unde se
rulează la maxim și aveam vreo 60 de km/h. Sper că voi continua,
săp văd ce face genunchiu”, Zoltan Sipos, component al lotului
României. În afara rutierului român s-au mai accidentat italianul
Angelo Ciccone, ucraineanul Dmytro Zaiets și turcul Guler Mustafa,
acesta din urmă având o fractură de claviculă.
Astăzi, în jurul orei 13.00 cicliștii înscriși în competiție vor
părăsi Botoșaniul urmând să se îndrepte spre Bacău. Deși inițial
următoarea etapă trebuia să se încheie la Piatra Neamț, din cauza
unor probleme organizatorice, reprezentanții Federației Române de
Ciclism au trebuit să modifice traseul astfel încât caravana va
pleca spre Bacău. (Răzvan Sauciuc)
……………………………
Clasamentul etapei:
1. Alex Buttazzoni (ITA)
2. Ioannis Tamouridis (GRE)
3. Oleksandr Prevar (Ucr)
……………………………..
Tricoul albastru: Alexandru Ciocan
Tricoul roșu: Marcolina Piergiacomo
Tricoul verde: Rizzi Bruno
Tricoul alb: Ioannis Tamouridis
Tricoul galben: Vladimir Koev

FOTO: Răzvan Sauciuc

Publicat: 09 06. 2010, 22:08
Actualizat: 09 06. 2010, 22:36