Eduard Novak a început antrenamentele și vrea la Tokyo. „Aș putea să fiu primul ministru care concurează la Jocurile Olimpice”. Mesajul pentru premierul Florin Cîțu | FOTO

Eduard Novak nu are liniște în biroul de la Ministerul Tineretului și Sportului. S-a urcat pe bicicletă și a început antrenamentele serioase pentru că își dorește foarte tare să participe la Jocurile Olimpice. Pentru a merge la Tokyo trebuie să treacă de două hopuri: să obțină acceptul premierului Florin Cîțu și să-și cumpere o bicicletă foarte bună.

Ministrul pe bicicletă! După ce și-a terminat programul la Ministerul Tineretului și Sportului, Eduard Novak s-a urcat pe două roți și a plecat la antrenament. Nu s-a speriat deloc de temperaturile scăzute și și-a făcut un plan serios de pregătire.

Cum este viața pe bicicletă?

„(Râde) Este cea mai bună! Acum îmi este ceva mai greu, fiind viața mai mult la birou, dar cu bicicleta și antrenamentele mă încarc și am mai multă forță să lucrez.

Vă era dor?

Da, foarte dor. Acum două zile am făcut un antrenament. Nu mai mersesem de vreo trei luni și am făcut cam 90 de kilometri. Din păcate, buna dispoziție mi s-a întrerupt pe la jumătate: am văzut un accident chiar în fața mea. A fost lovit un ciclist.

Din fericire a scăpat! Ar trebui să avem mare grijă și să dăm un semnal de alarmă și să spunem că pe stradă sunt și cicliști, și pietoni. Trebuie să ne comportăm civilizați pe șosele”, a declarat Eduard Novak.

Eduard Novak, hotărât să participe la JO de la Tokyo

Eduard Novak s-a apucat de pregătire pentru că își dorește foarte tare să participe la Jocurile Olimpice de anul acesta, care încep în luna iulie a acestui an. Speră că șeful său, premierul Florin Cîțu, să-l înțeleagă și să-l lase să meargă la Tokyo.

Vă pregătiți pentru Tokyo?

Maxim! Este o șansă și pentru mine, și pentru sportul românesc. Aș putea să fiu primul ministru care concurează la Jocurile Olimpice. Trebuie să-i cer voie domnului Cîțu și sper să mă înțeleagă. Vreau să aduc o imagine foarte bună…

Și o medalie, pentru România?

Asta ar fi un bonus extraordinar! Dacă reușesc, din aprilie sau mai să-mi organizez bine timpul, cred că o să fiu pregătit sută la sută. Astăzi o să merg cam două ore. Mă duc spre nord… Otopeni… zona aceea. Este cea mai liniștită. O să fac 70 de kilometri în două ore”, a mai afirmat Ministrul Tineretului și Sportului.

Eduard Novak și bicicleta de 10.000 de euro

Eduard Novak este campion paralimpic la Jocurile de la Londra 2012 în proba de urmărire, pe pistă, tot atunci câștigând o altă medalie de argint, la contratimp, pe șosea. Cu 4 ani înainte, la Beijing, câștigase medalia de argint tot în proba de contratimp, pe șosea. Și acum își dorește foarte tare un loc pe podium, dar pentru a atinge acest obiectiv are nevoie de o bicicletă grozavă.

„O să cumpăr o bicicletă pentru Tokyo. Este scumpă, cam 10.000 de euro, dar aceasta este diferența între locul șase și podium… calitatea bicicletei”, a mai spus Novak.

Publicat: 23 02. 2021, 18:03
Actualizat: 23 02. 2021, 18:17