Ce a fost și ce a ajuns! Un fost mare ciclist, arestat în Mallorca pentru violare de domiciliu: „A început să ia metamfetamină, bea de la 6 dimineața până seara târziu”

Fostul ciclist Jan Ullrich (44 de ani), singurul german câștigător al Turului Franței, în 1997, a fost arestat vineri, 3 august, în Mallorca, pentru că a intrat cu forța în casa vecinului său pe care l-a amenințat. A fost reținut la secția de poliție timp de 5 ore, interval în care a stat și a dat declarații.

Vecinul lui Ullrich este Til Schweiger, un regizor și actor german, care, în momentul în care neamțul a intrat în casa sa, avea o petrecere pentru a sărbători noul său film „Honey in the Head”. 

Acesta nu este prima dată când fostul rutier are probleme cu poliția și alcoolul. În anul 2014, când era la volanul mașinii sale, a intrat într-un alt autoturism și a rănit două persoane. Atunci a primit 21 de luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 10.000 de franci pentru conducerea în stare de ebrietate. Din anul 2016, Ullrich locuiește în Mallorca.

Reputația lui Jan Ullrich a fost pătată după ce acesta a fost implicat în afacerea de dopaj organizat denumită Puerto. În anul 2013, neamțul a mărturisit că s-a dopat.

Fostul ciclist a ajuns însă în pragul depresiei în momentul în care a fost părăsit de soția lui, Sara Steinhauser, lângă care a stat 13 ani: „Ullrich devenise un om de familie, dar după ce soția l-a părăsit a început să ia metamfetamină. A început să bea de la 6 dimineață și nu se oprea până seara târziu. De asemenea, mi-a spus că ia cocaină”, a dezvăluit Til Schweiger, în Bild.

Avocatul fostului mare ciclist, Wolfgang Hoppe, a dezvăluit că Ullrich a făcut toate demersurile necesare pentru a merge la o clinică de dezintoxicare.

Fostul rutier a mai câștigat Turul Spaniei în 1999 și a fost campion olimpic în 2000 la Sydney.

Publicat: 07 08. 2018, 20:02
Actualizat: 27 09. 2018, 16:43