Big John! Degenkolb a câștigat unul dintre cele mai tacticizate Paris-Roubaix din ultimii 20 de ani. E prima dată în 30 de ani cu același câștigător în Milano-Sanremo și „Infernul Nordului”. Rutierii, aproape să fie loviți în plin de un TGV

John Degenkolb (Giant-Alpecin) a devenit al doilea ciclist german din istorie și primul din ultimii 119 ani care câștigă Paris-Roubaix, cursă monument a ciclismului, considerată una dintre cele mai dificile competiții din istorie. Finalul unei curse tacticizate, care nu a oferit prea mult spectacol, a fost unul atipic, cu șapte rutieri care au ajuns pe velodromul legendar din localitatea din Nordul Franței. În cele din urmă, ierarhiile s-au păstrat, iar neamțul i-a învins pe Zdenek Stybar (Etixx-Quick Step) și Greg van Avermaet (BMC), în timp ce Alexander Kristoff (Katiușa), câștigătorul din Turul Flandrei, nu a venit decât pe poziția a zecea

• După ce anul trecut nu a terminat decât pe locul secund, John Degenkolb (Giant-Alpecin) și-a trecut în palmares una dintre cele mai mari victorii din carieră, după ce s-a impus fără emoții pe velodromul din Roubaix
• „Orice trecere peste barieră este interzisă, iar cicliștii vor suporta condițiile legii și vor fi descalificați”, e regulamentul UCI privind trecerea rutierilor peste o barieră pusă. Aproape 30 de rutieri au nesocotit acest avertisment și au trecut peste o barieră, la doar 20 de secunde înainte ca TGV-ul spre Paris să vină în viteză spre acel loc
• Fără Tom Boonen și cu un Niki Terpstra extrem de obosit, Etixx-Quick Step a mizat pe Yves Lampaert și Zdenek Stybar, dar nu a avut nicio șansă în fața unui Degenkolb extrem de puternic

Adio, sectoare de plat! Bine ați venit, pavate, praf și chin! Reteța clasicei Paris-Roubaix, unul dintre monumentele calendarului profesionist, a fost perfectată de aproape un secol. O cursă pe care unii au caracterizat-o drept „o tâmpenie” și despre care alții au spus că „îți distruge corpul pentru o săptămână” continuă să atragă noi și noi pretendenți. Motivul e simplu: e atât de dificilă, încât adrenalina care îți trece prin vene te transformă într-un adevărat Superman. Sau Hulk, depinde de ciclistul în discuție. În cei 52,7 kilometri de piatră cubică, înșirați pe traseu cu o ritmicitate draconică, orice se poate întâmpla. O pedală greșită, o simplă modificare a direcției, te poate arunca direct în șanț. Pentru că Paris-Roubaix nu iartă: pe sectoarele pavate pe care nu se circulă normal în timpul anului, orice greșeală se plătește cu sânge.

Puțin noroi, mult praf, niște iarbă și un echilibru precar

Din 2002 nu a mai existat un Infern al Nordului cu ploaie, care transformă pavatele în adevărate patinoare îmbibate cu noroi. Și nici ediția din acest an nu a fost una problematică prin prisma vremii. N-a mai plouat în Nordul Franței de zile bune iar, în mare măsură, cele 27 de sectoare pavate nu i-au așteptat pe rutieri decât cu mult praf. Dar și cu numeroase capcane pe traseu. Așa cum se întâmplă în fiecare an, primii 100 de kilometri, singurii care se aleargă exclusiv pe asfalt, au avut un ritm nebun, alergându-se cu o medie de 48 km/h. Până la urmă, Gregory Rast (Trek Factory Racing), Adam Blythe (Orica-GreenEdge), Alexis Gougeard (Ag2r-La Mondiale), Aleksejs Saramotins (IAM Cycling), Pierre-Luc Perichon (Bretange-Seche), Tim Declercq (Topsport-Vlaanderen), Frederik Backaert (Wanty Groupe Gobert) și Ralf Matzka (Bora Argon 18) au reușit să se distanțeze, luând nouă minute în fața plutonului.

Traingate, cu 80 de kilometri înainte de finalul cursei!

Lucrurile s-au mai liniștit, însă odată cu primele sectoare pavate a început și distracția. Căzături peste căzături, care au făcut și prima victimă importantă, Stijn Devolder (Trek). Însă primul moment cu adevărat important, legendara Tranșee de la Arenberg, nu a pus mari probleme, plutonul continuând să ruleze, e adevărat, extrem de întins, fără căzături. Doar că opt kilometri mai târziu, Paris-Roubaix și-a întins prima capcană. Se spune că trebuie să fii plasat cât mai în față pentru a evita întârzierile provocate de căzături! N-a spus nimeni, însă, nimic despre trecerile la nivel cu calea ferată! Iar după ce o jumătate de pluton a trecut peste acel punct, bariera a început să coboare! 20-30 de cicliști au trecut, pe propriul risc peste calea ferată. Urmați imediat de un TGV către Paris, care putea să spulbere orice în calea sa! „Trei sferturi din pluton ar trebui descalificat, dacă se aplică regulamentul”, a scris triplul câștigător al cursei, Fabian Cancellara (Trek), pe Twitter, imediat după acel moment! E adevărat, în 2006, Leif Hoste, Peter van Petegem și Vladimir Gusev, locurile 2, 3 și 4 la final au fost descalificați pentru că au nesocotit aceste reguli. Reluările au fost cu adevărat șocante, trenul trecând la 20 de secunde distanță de rutieri.

Așa arăta marginea sectorului 14, acolo unde Vandenbergh a încercat să atace

Multe căzături și o cursă foarte tactizată

Prima separare serioasă s-a făcut pe sectorul al 14-lea, Tilloy a Sars-et-Rosieres. Fără să fie vreun punct teribil al cursei, condițiile au fost groaznice (foto sus), iar amintirea lui Johan Museeuw, triplu câștigător în Paris-Roubaix, care era să-și piardă un picior din cauza unei căzături, care i-a provocat cangrenă, a fost din ce în ce mai pregnantă. O accelerare a echipei Etixx-Quick Step a reușit să rupă serios plutonul, iar Kristoff (Katiușa) și Wiggins (Sky) au rămas în spate, regrupându-se doar aproape de Mons-en-Pevele. Un prim indicator pentru ceea ce avea să urmeze?

Absența unui favorit clar pentru victorie, precum Boonen sau Cancellara, a dinamizat plutonul și a forțat directorii sportivi ai echipelor să încerce tactici noi. Etixx-Quick Step, LottoNL-Jumbo sau Lotto-Belisol, echipele care aveau în lot cicliști puternici și puteau miza pe mai multe cărți. Însă nicio evadare nu a reușit, întrucât rutierii nu au conlucrat. Până la urmă, după o căzătură spectaculoasă a lui Lars Ytting Bak (Lotto-Soudal), Stijn Vandenbergh (Etixx-Quick Step) a plecat din pluton, iar după alți 10 kilometri liniștiți, un grup puternic de contraatac a apăsat în pedale, temându-se de o potențială reușită a evadaților timpurii, care aveau un minut și jumătate în frunte.

Mutarea lui Wiggins a dat greș

Dinamita a venit cu 33 de kilometri înainte de final, pe sectorul Templeuve, cotat la doar două stele, deci, în teorie, mai ușor. Responsabilul? Chiar Bradley Wiggins (Sky), omul care a făcut recon-ul cursei încă din decembrie! Campion olimpic (2012) și mondial (2014) de contratimp, Wiggo nu a reușit să se distanțeze prea mult, dar l-a „înhățat” pe Vandenbergh și l-a luat alături pe campionul Belgiei, Jens Debusschere (Lotto-Soudal). Imediat, grupului i s-a alipit și Zdenek Stybar (Etixx-Quick Step), fost campion mondial la ciclocross. N-a fost o mutare pe placul lui Wiggo, care a lovit butonul de OFF imediat după regrupare, fiind conștient că i-ar fi imposibil să se lupte cu doi rutieri de la aceeași echipă.

Așadar, suspansul a continuat. Nici după Cysoing sau Bourghelles a Wannehain nu s-a întâmplat nimic, doar un simplu atac al lui Sep Vanmarcke (LottoNL-Jumbo) trezind anemia din frunte. Dar Wiggins, Sagan sau Kristoff au revenit repede. Însă cel care a atacat din nou a fost Jurgen Roelandts (Lotto-Soudal). Belgianul care a plecat cu 90 de kilometri înainte de finalul lui Gent-Wevelgem, cursă care s-a disputat pe vânt de 90-100 km/h, doar să fie prins în ultimii 10 kilometri și-a jucat din nou șansa. A plecat din pluton chiar înainte de Carrefour de l’Arbre, ultimul sector dificil de pavate, de cinci stele, despre care fostul rutier George Hincapie a scris pe Twitter că este un „sector groaznic, în care simți că oasele tale îți cad pe jos și totul doare”. Dar nici aici nu s-a întâmplat nimic! Roelandts a fost imediat prins, iar spre velodromul din Roubaix se îndrepta un grup masiv, de circa 20 de rutieri, unde se aflau Sagan, Kristoff, van Avermaet sau Degenkolb, rutieri cu un sprint excelent.
 

Degenkolb, sprinterul puternic pe pavate

Evident, mutările nu au contenit, pentru a-i scoate din joc pe sprinteri. Cu patru rutieri în grupul de frunte, Etixx-Quick Step, echipa condusă magistral în ultimii ani de Patrick Lefevere, cu 12 victorii în Paris-Roubaix în ultimii 20 de ani, a fost prima care a atacat. Transferat în această iarnă de la Topsport-Vlaanderen, Yves Lampaert (24 de ani) a fost omul care a fost ales să plece! Imediat, după el s-a luat Greg van Avermaet (BMC), iar la câteva secunde a stat John Degenkolb (Giant-Alpecin). Cei trei s-au regrupat cu șase kilometri înainte de final și aveau cursă câștigată! Este cursa pe care am visat întotdeauna să o câștig.

Nu pot să îmi dau seama de ceea ce am realizat acum, a trebuit să muncesc din greu pentru asta. Ne așteptam ca un grup masiv să ajungă la final. Mi-am dat seama că trebuie să atac pentru că sfârșeam ca anul trecut, câd am venit pe locul secund
John Degenkolb, câștigător Paris-Roubaix 2015

Dar cine urma să câștige? Evident, Degenkolb, care se impusese și în Milano-Sanremo în urmă cu trei săptămâni, era marele favorit. Lampaert părea victima sigură. Însă odată cu un atack al lui Zdenek Stybar, grupul din față s-a mărit, iar Martin Elmiger (IAM Cycling), Jens Keukeleire (Orica-GreenEdge) și Lars Boom (Astana) au făcut joncțiunea pe ultimul sector de pavate, chiar înainte de intrarea pe velodromul din Roubaix.

Degenkolb a câștigat clar, cu mai mult de o bicicletă avans

Degeaba însă! Ierarhiile s-au păstrat fără probleme, iar John Degenkolb s-a impus fără nicio emoție în fața lui Stybar și a lui van Avermaet, chiar dacă a tras cel mai mult în ultimii 10 kilometri. Degenkolb a devenit primul rutier german din ultimii 119 ani care cucerește Paris-Roubaix, dar și primul ciclist din ultimii 30 de ani care cucerește Milano-Sanremo și Paris-Roubaix în același an.