Cel de-al doilea meci de snooker Ronnie O’Sullivan – Stuart Bingham se va disputa tot la București

Cel de-al doilea meci demonstrativ dintre campionii de snooker Ronnie O’Sullivan și Stuart Bingham va avea loc, la 22 noiembrie, tot la Circul Globus din Capitală, din cauza faptului că nu exista timpul necesar aranjării Sălii Polivalente din Cluj Napoca pentru acest tip de eveniment.

Organizatorul galei, Adrian Thiess, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că sala din Cluj Napoca ar fi trebuit rearanjată pentru ca spectatorii să poată urmări partida de snooker: „Gala de la Cluj a picat din păcate. Nu am ce să le reproșez organizatorilor Galei MMA, care îmi cedaseră sala, numai că nu ne ajungea timpul să organizăm pentru snooker. Ar fi trebuit să construim tribune în mijlocul sălii, în jurul mesei de snooker. Și nu aveam timpul necesar”.

Biletele pentru partida din 22 noimbrie au fost puse în vânzare în cursul zilei de luni pe site-ul www.eventim.ro, pentru prima partidă numărul tichetelor fiind epuizate la majoritatea categoriilor. „Rămânem în București și a doua zi, duminică, 22 noiembrie. Pentru 21 noiembrie s-au vândut toate bilelete, mai sunt câteva la categoria I și VIP. Pentru data de 22 noiembrie mai sunt bilete deocamdată. Acum nu știu pentru cât timp, s-ar putea ca până deseară să fie epuizate și astea”, a mai spus Thiess.

Prețul biletelor pentru cele două gale de la Circul Globus variază între 97 de lei și 1.512 lei la VIP.

Ronnie O’Sullivan, deținător a cinci titluri mondiale la snooker, va susține două partide demonstrative în România în compania lui Stuart Bingham, la București.

În vârstă de 39 de ani, Ronnie O’Sullivan este considerat de specialiști cel mai talentat și valoros jucător de snooker din toate timpurile. A intrat în circuitul profesionist în 1992, când avea 16 ani, iar un an mai târziu câștiga primul său mare turneu, devenind cel mai tânăr campion al Marii Britanii la snooker. În cariera sa de până acum, Roonie O’Sullivan a devenit de cinci campion mondial, în 2001, 2004, 2008, 2012 și 2013, câștigurile sale din snooker ridicându-se la peste 8 milioane de lire sterline. În momentul de față, Ronnie O’Sullivan ocupă locul 5 în clasamentul mondial.

Englezul Stuart Bingham, 39 de ani, a câștigat în luna mai Campionatul Mondial de Snooker, care a avut loc la Sheffield, performanță pentru care a fost recompensat cu 300.000 de lire sterline. Bingham l-a învins în sferturile de finală ale Campionatului Mondial pe adversarul său de la București, Ronnie O’Sullivan. În întreaga sa carieră, Stuart Bingham, care în acest moment ocupă locul 2 în clasamentul mondial, a câștigat 1,7 milioane de lire sterline.

Publicat: 07 09. 2015, 19:22
Actualizat: 07 09. 2015, 19:23