Ce mesaje uluitoare a primit David Popovici. „Regele” planetei la 100 de metri liber a fost felicitat de nume uriașe: „Este absolut fabulos!” | EXCLUSIV

David Popovici a castigat medalia de aur în proba de 100 de metri liber individual masculin. la Europenele de natatie de juniori de la Otopeni, duminica 10 iulie 2022. © FOTO:Marian Burlacu/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

David Popovici (17 ani) a primit o serie de mesaje uluitoare după ce a devenit cel mai rapid înotător la proba de 100 de metri liber.

David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 de metri liber, la Campionatul European de Natație de la Roma, dar a mai reușit o super performanță.

Sportivul în vârstă de 17 ani a bătut recordul brazilianului Cesar Cielo Filho și a devenit cel mai rapid înotător la proba de 100 de metri liber.

David Popovici, mesaj special de la Nadia Comăneci

După ce a spulberat recordul mondial, devenind cel mai rapid om din lume la proba de 100 de metri liber, românul a fost felicitat de nume mari ale sportului mondial. Nadia Comăneci a fost printre primele care a postat un mesaj de felicitare pe Instagram.

Mai mult, Nadia Comăneci a vorbit și pentru ProSport despre performanța lui David Popovici de la Campionatul European de Natație de la Roma.

„Este absolut fabulos ceea ce a reușit David. Trebuie să ne mândrim toții ca un român a obținut această performanță. Este la început de drum și sunt convinsă că rezultatele remarcabile vor continua să vină pentru el”, a precizat Nadia Comăneci pentru Prosport.

Michael Phelps, impresionat de David Popovici

Considerat poate cel mai valoros înotător al lumii, din toate timpurile, Michael Phelps, i-a trimis și el un mesaj de felicitare lui David Popovici. Fostul mare înotător a postat pe Instagram prin care s-a declarat impresionat de performanța lui David Popovici de la Campionatul European de natație de la Roma.

Mai mult, Cesar Cielo Filho, cel care a fost detronat de David Popovici, a reacționat și el după ce românul a devenit cel mai rapid înotător din lume. „Credeam că această zi nu va mai veni! Sunt fericit pentru el, dar sentimentele sunt ciudate!”, spunea Cesar Cielo Filho.

Publicat: 15 08. 2022, 12:19