Care este cel mai mare risc în cadrul Complexului de Natație „Lia Manoliu”? Antrenorii trag semnalul de alarmă pentru la iarnă | EXCLUSIV

19-06-2022 Budapest sport nuoto 19mi Campionati del mondo FINA Budapest 2022 nella 2022-06-19 Budapest Sport swimming 19th FINA World Championships Budapest 2022 in the photo: David Popovici ROM,Image: 701051537, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 9 poze

Nici nu s-a încheiat bine Campionatul European de înot, juniori, organizat excelent la Otopeni că au și început să apară problemele, mai precis temerile pentru viitorul apropiat.

Antrenorii din natație se gândesc deja cum se vor antrena în perioada de iarnă.

Iar temerile lor sunt deja foarte mari, în condițiile în care unul dintre bazile se preintă în condiții deplorabile.

Care este cel mai mare risc în cadrul Complexului de Natație „Lia Manoliu”? Antrenorii trag semnalul de alarmă pentru la iarnă | EXCLUSIV

Un cunoscut nume din natație românesc a vorbit sub protecția anonimatului despre viitorul apropiat care nu se arată a fi prea roz.

„Se va termina acest sezon de vară iar la toamnă vor apărea marile probleme. Din câte am aflat bugetul complexului „Lia Manoliu” este unul care nu suportă întreținerea balonului care se ridică în fiecare iarnă peste bazinul descoperit.

Va fi o mare problemă legată de antrenamente. Dacă guvernanții nu vor face ceva, în sensul de a da în plus anumite sume de bani, nu știu unde se vor putea antrena acești copii talentați pe care o țară întreagă îi apreciază.

Mă tem că tot efortul Cameliei Potec și al federației de a demonstra că înotul este o disciplină sportivă care contează se duce de râpă”, a precizat sursa Prosport.

„Bazinul acoperit trebuie redeschis”

O altă problemă este legată de redeschiderea bazinului acoperit, din același complex bucureștean.

„CNI ar trebui să dea imediat bani pentru refacerea bazinului acoperit. Avem nevoie ca de aer de acest bazin”, a încheiat sursa Prosport.

Ce s-a întâmplat la Europenele de sărituri în apă?

România, în componenţa Alexandru Avasiloae – Tudor-Iorgu Popa, a ocupat locul 6 în proba de platformă sincron băieţi (A/B), marţi seara, la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori de la Otopeni.

Avasiloae şi Popa au ocupat penultimul loc, cu 193,65 puncte, victoria revenind britanicilor Robbie Lee şi Euan McCabe, cu 265,74 puncte, argintul a fost adjudecat de italienii Francesco Casalini şi Tommaso Zanella, cu 263,16, în timp ce ucrainenii Danilo Avanesov şi Marko Barsukov au luat bronzul, cu 254,76 puncte.

În proba similară feminină, româncele Ioana-Andreea Cârcu şi Nazanin-Adelyne Ellahi s-au clasat pe locul 7 (din 10), cu 199,74 puncte.

Germania (Frieda Dummer, Carolina Coordes) a ocupat primul loc, cu 237,42 puncte, urmată de Marea Britanie (Chloe Johnson, Hannah Newbrook), cu 235,77 puncte, şi Ucraina (Sofia Esman, Sofia Ivanova), 223,80 puncte.

Publicat: 21 07. 2022, 13:54