Cantonament spartan pentru sportivii de la Superkombat Academy România

Sportivii legitimați la Superkombat Academy România au avut parte de un regim spartan de pregătire în cantonamentul susținut în această lună la Cabana Oașa din Munții Șureanu.

Timp de o săptămână Adelin Mihăilă, Alexandru Radnev, Valentin Bordianu, Claudiu Alexe, dar și alți sportivi ai sălii Superkombat, au avut parte de antrenamente dure, la care s-au adăugat și reprize de sparring cu luptători din zona Ardealului.

„Cred că e cea mai grea perioadă de pregătire pe care am avut-o, dar mă simt într-o formă extraordinară și sunt gata pentru a ataca titlul mondial”, a declarat Mihăilă, sportivul neînvins la categoria semigrea, și declarat challenger la centura mondială Superkombat în toamna anului trecut.

Cantonamentul organizat de coordonatorul proiectului Superkombat Academy România, Cezar Gheorghe, a constat în trei antrenamente zilnic. Dimineața, alergare montană, minim 10 kilometri, după-amiaza au fost programate circuite de fitness, iar seara pregătire specifică pentru kicboxing, inclusiv sparring.

„A fost o săptămână utilă, fiindcă am putut să îi vedem și pe sportivi la ce nivel se află și toți au reușit să facă progrese din punct de vedere fizic, asta se vede în aceste zile la antrenamentele din sală”, a spus și Cezar Gheorghe.

Sportivii și-au reluat pregătirea la Superkombat Academy România din Fundeni, acolo unde dimineața au pregătire de fitness, sub comanda instructorului Alex Vitan, iar seara, la sala de box, cu Leonard Doroftei și Petre Roberto.

Publicat: 24 01. 2018, 16:51
Actualizat: 24 01. 2018, 16:52