Simona Radiș, multiplă campioană olimpică la canotaj, știe în cât timp poți reveni în performanță, după o pauză de trei luni. `„Asta este perioada”. SPECIAL

Din nou la muncă pentru campioanele olimpice de la Paris 2024, adică tot ce are mai bun canotajul românesc.

Îndemnul este perfect valabil și pentru Simona Radiș, cea mai valoroasă canotoare a lumii în clipa de față.

Simona Radiș revine la antrenamente după performanțele de la Paris 2024

Iar o revenire în lumea sportului de performanță chiar dacă pauza a fost de două sau trei luni, este una extrem de grea.

Multipla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, care a revenit alături de colegii ei în cantonamentul de la Snagov, a precizat pentru Prosport că o reintrare cât de cât bună în această zonă a formei sportive este una de durată.

„Este foarte greu să-ți revii după o pauză. Ai nevoie de patru sau cinci luni de antrenamente pentru a putea spune că te găsești pe drumul cel bun în privința reintrării în performanță. Nu este deloc ușor.

Mai ales în canotaj unde se știe câtă muncă depunem pentru a obține cele mai bune rezultate”, a explicat Simona Radiș pentru Prosport.

I-ar surâde să devină antrenoare

Simona se gândește nu doar la viitorul apropiat ci și în perspectivă, după ce își va anunța retragerea ca sportivă.

„Sper ca asta să se întâmple cât mai târziu. Deocamdată mi-am propus ca obiectiv participarea la o nouă ediție olimpică, cea de la Los Angeles, din 2028. Ar fi a treia participare olimpică pentru mine.

M-am gândit însă, ca după ce mă voi retrage, să încerc ceva în lumea antrenoratului. Ar fi o idee

Încă nu m-am decis. Aș încerca să antrenez în țară dar și afară ar fi o variantă. Dacă ar fi să fie în străinătate aș alege Olanda sau Noua Zeelandă. Sunt două țări unde canotajul este foarte dezvoltat. Dar știți cum se spune: mai e mult până departe”, a explicat zâmbind Simona Radiș pentru ProSport.

Publicat: 27 01. 2025, 16:27