Bugetul taie din olimpici!** COSR a primit jumătate din suma solicitată în an olimpic, iar federațiile de două ori mai puțini bani decât solicitaseră

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a dat ieri publicității bugetele federațiilor naționale pentru anul 2012. Deși forurile naționale solicitaseră în total aproape 145 de milioane de lei (35 de milioane de euro), ANST a aprobat doar 65,6 milioane de lei! Cu toate acestea, majoritatea șefilor sunt mulțumiți, urletul indigării răsunând doar din sediul federațiilor minimalizate, dar și din curtea COSR. Și pe bună dreptate! În an olimpic, forul condus de Octavian Morariu a primit o sumă înjumătățită față de cea cerută.

Ianuarie e așteptat cu înfrigurare de șefii de federație, împărțirea bugetului polarizând toată atenția sportului românesc. Dacă anul trecut, majoritatea capilor din vârful forurilor și-au exprimat public mâhnirea, prezentarea bugetului pe 2012 nu i-a mai luat prin surprindere. „La prima vedere suntem mulțumiți și sperăm să ne încadrăm. Contează mult să nu băgăm din bani în în problemele medicale”, spune președintele gimnasticii Adrian Stoica. Pe aceeași lungime de undă se află și mai-marele din atletism, Sorin Matei: „Deocamdată e bine, defilăm cu ce avem!”.

Canotajul, baschetul și handbalul – puse la colț

Printre sporturile vitregite se află însă trei piloni precum canotajul, handbalul și baschetul. Dacă Elisabeta Lipă nu a putut fi contactată, ea aflându-se în Austria, tonul a fost dat de Carmen Tocală. „Nu au fost stabilite criterii clare de finanțare, prioritate ar fi trebuit să aibă calendarul din 2012, nu rezultatele din 2011”, spune șefa baschetului (minus 650.000 de lei față de anul trecut). Nici handbalul n-a scăpat de la tăiere (minus 320.000 de lei), dar Cristian Gațu susține că se luptă cu morile de vânt. „Ca de obicei, am primit mai puțini bani decât am solicitat, dar n-am cu cine să mă cert. O să scădem și noi acțiunile echipelor naționale dacă e criză”. Per total, dintre cele 67 de federații, cinci nu au solicitat alocație de la buget (fotbal, go, golf, sport columbofil și table), 28 au buget mai mare față de 2011, 25 unul inferior, iar șase se mențin pe același palier.

Bani cu pipeta pentru COSR
De neînchipuit este că bugetul total a scăzut față de precedentul an olimpic cu aproximativ două milioane de euro. Cascada de anomalii își mai consumă câțiva pași până la linia de finiș, COSR primind cu uluială, cu 195 de zile înaintea debutului JO, bugetul pentru Constantina Diță, Alina Dumitru, Sandra Izbașa, Ana Brânză, Geta Andrunache, Viorica Susanu și ceilalți reprezentanți. „Este un buget la jumătate față de cerințele noastre, vă dau și un exemplu. La Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Innsbruck, din 100 % Ministerul Finanțelor ne-a aprobat 48 la sută din buget, care a rămas, doar la 15% după avizul ANST. Cred că asta spune totul. Suntem într-un an olimpic și tot efortul trebuie să se îndrepte acum către Londra”, explică Dobrescu.

Oficialul COSR trage însă semnalul de alarmă într-un sector extreme de delicat, rampa de lansare a viitorilor campioni: „Cu bugetul actual, se pune în discuție existența centrelor olimpice, în cadrul cărora sunt anghrenați aproximativ 1.000 de sportivi”. La JO 2008,
România a cucerit opt medalii. Anticipați deznodământul de la Londra?

65 de milioane de lei este suma aproximativă alocată federațiilor în 2012.

În patru ani, atletismul a pierdut aproape jumătate din buget

Față de 2008, precedentul an cu Jocurile Olimpice, atletismul s-a ales cu un buget aproximativ la jumătate, într-o scădere evidentă fiind și canotajul, o altă disciplină care a „pompat” medalii pentru România la competițiile majore. Bugetele în 2008 la principalele sporturi se cifrau astfel: Atletism – 8 milioane de lei; Canotaj – 5,17 milioane de lei; Handbal – 4 milioane de lei; Gimnastică – 3,88 milioane de lei; Kaiac-Canoe – 3,4 milioane de lei

Publicat: 14 01. 2012, 03:00
Actualizat: 14 01. 2012, 03:00