Brânză, două medalii la Cupa Mondială

Vicecampioana olimpică din Beijing, Ana Maria Brânză (29 de ani, foto) a câștigat concursul de spadă din cadrul etapei de Cupă Mondială de la Saint-Mur (Franța). Stelista a învins-o în finală pe unguroaica Emese Szasz, 11-6. Simona Deac a terminat competiția pe locul 15. În proba pe echipe, spadasinele tricolore (Brânză – Deac – Udrea – Sbârcia) s-au impus în finala mică, scor 36-31 în fața echipei Franței. În semifinale, se înclinaseră în meciul cu Rusia (29-32).

Publicat: 04 03. 2013, 08:47
Actualizat: 04 03. 2013, 08:48