VIDEO | S-a sfârșit! Lucian Bute a pierdut prin KO, în repriza a cincea, meciul cu Alvarez! Momentul care l-a zdruncinat pe campionul român

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze
  • Lucian Bute a suferit o înfrângere grea la Quebec, fiind învins prin KO, în repriza a 5-a, de Eleider Alvarez, la prima apariție în ring după aproape 10 luni


Partida care ar fi trebuit să-l ducă pe Bute spre un nou meci de titlu – învingătorul urma să se bată cu deținătorul centurii mondiale WBC la semigrea, Adonis Stevenson – ar putea fi un final de carieră. Lucian a fost învins prin KO în repriza a 5-a, la fel cum se întâmplase în urmă cu cinci ani, la Nottingham (Anglia).

Poate că Lucian ar fi trebuit să se oprească după acea înfrângere devastatoare din 2012. Dar Bute, cu ambiția lui de copil crescut la țară, n-a putut să accepte un final care i s-a părut brusc și nedemn. Iar pentru asta trebuie respectat. Lucian a fost singurul care s-a expus atunci când a urcat în ring cu adversari de toate calibrele. De pildă, acum a urcat la semigrea cu un adversar evident mai puternic decât el. Bute a dorit să-și arate lui și să demonstreze tuturor că o carieră de top se poate încheia altfel. Dar loviturile lui Froch se resimt și astăzi, semn că prima combinație în forță a lui Alvarez a pus capăt luptei. Boxul e singurul sport olimpic în care o înfrângere poate să încheie cariera unui sportiv. Până în acel moment, lupta fusese echilibrată, iar specialistul televiziunii canadiene văzuse paritate (2-2 la reprize). Alvarez (32 de ani, 22-0, 11KO) rămâne astfel neînvins la profesionilști.

Cel mai probabil, Lucian, care va împlini 37 de ani peste trei zile, se va opri. Este de ajuns să-și privească palmaresul din ultimii cinci ani pentru a realiza că nu e altă variantă: patru înfrângeri – un egal – două victorii. Dincolo de imagine de final, nu trebuie uitat însă că rămâne românul care a deținut cel mai mult o centură de campion mondial (cinci ani). Iar pentru asta, merită respectul tuturor.

Lucian Bute: „Îmi doresc să continui”

După meci, Lucian Bute a declarat că nu ar intenționa să se retragă: „Nu pot spune ce se va întâmpla în continuare, trebuie să discut cu echipa mea înainte de a lua o decizie. Nu știu ce se va întâmpla lunile următoare, dar îmi doresc să contiui. În acest moment am nevoie de o pauză bună. Este o pierdere grea, la fel ca și celelalte. Mă aflam la conducere pe două dintre cele trei buletine ale arbitrilor judecători. M-am simțit bine până când m-a prins cu dreapta„.

DESFĂ‚ȘURAREA MECIULUI

Repriza 1: Prima repriză echilibrată. Bute ține centrul ringului. Așa cum au anticipat specialiștii, este un meci între doi tehnicieni

Repriza 2. Ritmul îi convine lui Bute, care punctează cu directa de stânga. Alvarez lovește la corp, Bute acuză o lovitură sub centură. Din nou o repriză echilibrată. Bernard Barre, specialistul televiziunii care transmite meciul, vede egal după două reprize.

Repriza 3: Alvarez începe în forță. Pare mai puternic decât Bute. Românul preia însă inițIatIva după partea a doua a reprizei și lovește eficient. Ambii boxeri nu au arătat încă totul…

Repriza 4: Alvarez, atenționat de arbitrul din ring pentru o lovitură după ceafă. Nu se schimbă foarte multe lovitură, se boxează „pe meserie”. Repriza lui Bute.

Repriza 5: Un croșeu de dreapta fantastic al lui Alvarez urmat de o directă de dreapta pun capăt  luptei și, probabil, carierei lui Bute. Românul e jos. Se ridică până la opt, dar este groggy și arbitrul oprește meciul.

Românul a deținut timp de aproape cinci ani (2007-2012) centura de campion IBF la categoria supermijlocie.

Publicat: 25 02. 2017, 06:15
Actualizat: 25 02. 2017, 10:52