Un român boxează pentru aur la Europenele de cadeți de la Albena. Ploieșteanul Constantin Andrei Alexandru s-a calificat în finala competiției la categoria grea

Boxul românesc și-a asigurat cel puțin o medalie de argint la Campionatele Europene de box pentru cadeți de la Albena (Bulgaria), pe care o poate schimba marți cu una de aur. Ploieșteanul Constantin Andrei Alexandru s-a calificat în finala categoriei 90-105 kg, după o victorie clasă în semifinale. România are deja asigurate alte patru medalii de bronz.

După ce a rămas cu medalia se bronz după semifinalele fetelor, luni a fost rândul băieților să boxeze în penultimul act al Europenelor de cadeți de la Albena. Primul a intrat în ring dinamovistul Adrian Florin Gheorghe (62 kg), antrenat de Gheorghe Napoleon la club, care l-a înfruntat pe puternicul pugilist rus Ismail Magomadov. Victoria i-a aparținut rusului cu 5-0.

A urmat Sebastian Trandafir la 65 de kg. Buzoianul antrenat Constantin Voicilaș a pierdut cu 5-0 în fata ungurului Adam Puporka. Revelația CE de cadeți, Angelo Teodosescu, pugilist care a trecut în sferturi de reprezentantul Georgiei – singura țară care a eliminat boxeri din Rusia în semifinale și nu o dată, ci de trei ori, a încrucișat mănușile cu Khalid Atkaev (Rusia). Elevul antrenorului Marius Băluță a pierdut cu 5-0, dar Angelo Teodosescu promite anul viitor un campionat european cu gânduri la medalia de aur.

Pentru aur se va bate ploieșteanul Constantin Andrei Alexandru (90-105 kg) care l-a învins cu 5-0 pe ungurul Peter Balogh. Boxerul pregătit de Adrian Pârlogea va boxa marți, în finala CE, cu rusul David Lochian. Fost fotbalist la Petrolul Ploiești, Constantin a ales în cele din urmă boxul fiind îndrumat și de Titi Tudor, antrenorul lui Leonard Doroftei.

România a ocupat la CE un meritoriu loc 7, câștigând 5 medalii, 4 la băieți și una la fete, prin Maria Eliza Micu, la 54 kg.

Publicat: 28 05. 2018, 23:13
Actualizat: 28 05. 2018, 23:14