Șoc în lumea boxului:** legendarul Teofilo Stevenson a încetat din viață la doar 60 de ani!

Legendarul boxeur cubanez Teofilo Stevenson, de trei ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, a încetat din viață astăzi în urma unui stop cardiac.

Unul dintre cei mai reprezentativi sportivi cubanezi și cel mai mare boxeur amator, Stevenson a cucerit aurul la JO de la Munchen (1972), Montreal (1976) și Moscova (1980), dar și la Campionatele Mondiale de la Havana (1974), Belgrad (1978) și Reno (1986). A ratat Olimpiada de la Los Angeles din 1984 din cauza boicotului sovietic și la care Cuba raliase.

„Prefer să fiu idol pentru 8 milioane de cubanezi”, a spus Teofilo Stevenson după ce a refuzat să treacă la profesioniști și să lupte cu Muhammad Ali în anii ’70. Se zvonește că promoterul Don King i-ar fi oferit 5 milioane dolari pentru acest meci.

Născut în 19 martie 1952, cel supranumit „Pirolo” a început boxul la 14 ani și s-a retras în 1988. A devenit antrenor și a fost cooptat în conducerea federație cubaneze de box.

În finala de la JO 1976, Teofilo Stevenson l-a învins pe românul Mircea Simon. Meciul a fost oprit în repriza a treia, cu 16 secunde înainte de final, Mircea Simon fiind făcut KO.

Publicat: 12 06. 2012, 09:52
Actualizat: 12 06. 2012, 11:07