Rudel Obreja, dezvăluiri fără perdea: „Prin Gala Bute, Elena Udrea trebuia anihilată ca să se ajungă la Băsescu. A fost o încercare disperată”

Rudel Obreja a declarat, într-un interviu din închisoare, că Elena Udrea trebuia „anihilată” prin dosarul Gala Bute pentru a se ajunge la Traian Băsescu, el adăugând că, atunci când i s-au cerut denunțuri împotriva fostului ministru al Turismului, i s-au cerut informații și despre fostul președinte.

„Nu recunosc această sentință în sensul că ea e o nemernicie, însă mă supun legilor statului. Până la momentul la care vom reuși să demonstrăm, alături de avocații mei, care este adevărul, mă supun regulilor. (…) Toată această poveste a fost pentru a o agăța pe Elena Udrea. A fost singurul loc unde ar fi putut s-o agațe cu ceva. Ei au mizat că vor scoate de la mine cine știe ce lucruri. A fost o încercare disperată. (…) Mi-au venit din patru locuri diferite s-o dau pe Elena Udrea ca să scap. Le-am spus instanțelor. Mi-au cerut s-o dau pe Elena Udrea, să spun despre ea și sunt liber. (…) Sunt luptele lor. Eu nu vreau s-o scot. Sunt luptele lor la nivel mare. Eu am devenit indezirabil pentru că nu am acceptat să colaborez”, a spus Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, într-un interviu pentru B1 TV, susținut în închisoarea Rahova.

Acesta a mai adăugat că Elena Udrea trebuia „anihilată” prin acest dosar, pentru a se ajunge, de fapt, la fostul președinte Traian Băsescu.

„Elena Udrea a fost miza politică internă cu ramificații la nivel extern. Ea a fost una din componentele principale ale unui nucleu de putere care a condus această țară pentru mulți ani. (…) A trebuit înlăturată – nu neapărat înlăturată cât anihilată, acaparată și, prin intermediul ei, trebuia să se ajungă la Băsescu. Într-una din cele patru încercări de a smulge de la mine un denunț mincinos împotriva Elenei Udrea a fost și o situație când mi s-a cerut și să vorbesc de Traian Băsescu. Eu nefiind un intim al oamenilor ăstora, dar probabil era bun la dosar. Vedeți că ies dosare după zece ani, apropo de asta”, a mai spus Rudel Obreja.

Rudel Obreja a fost condamnat, în luna iunie, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, decizia fiind una definitivă.

Potrivit deciziei magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, Rudel Obreja are de executat cinci ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru complicitate la luare de mită. În aceeași cauză, judecătorii au admis o solicitare a fostului președinte a Federației Române de Box, iar acuzațiile de evaziune fiscală au fost desființate. Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat în primă instanță la patru ani de închisoare.

În același dosar, magistrații instanței supreme au condamnat-o pe Elena Udrea, la 6 ani de închisoare, decizia fiind definitivă.

MEDIAFAX

Publicat: 22 07. 2018, 09:50
Actualizat: 22 07. 2018, 11:53