Ronald Gavril, învins de David Benavidez în meciul pentru centura WBC la categoria supermijlocie! VIDEO | Românul și-a trimis adversarul la podea, dar a fost prea târziu

Românul Ronaldo Gavril a pierdut meciul pentru centura WBC la categoria supermijlocie într-o gală ce a avut loc sâmbătă, în Las Vegas.

Doi arbitri au considerat că americanul David Benavidez a avut câștig de cauză și doar unul l-a văzut pe Gavril drept câștigător: 116-111, 111-116, 117-111. Decizia arbitrilor a fost una destul de controversată dat fiind faptul că Gavril și-a trimis adversarul la podea în runda a 12-a. Benavidez s-a ridicat însă și a continuat lupta, iar în final a fost declarat învingător, la puncte.

„Cred că am câștigat lupta, am dominat. Nu mai am nimic de spus”, a fost prima reacție a sportivului românului imediat după încheierea luptei.

Benavidez devine astfel cel mai tânăr campion mondial din boxul profesionist, la doar 20 de ani. Pugilistul american avea, până la meciul cu Gavril, 18 victorii, 17 dintre aceastea fiind obținute prin K.O. Ronald Gavril, în vârstă de 31 de ani, înregistrase tot 18 victorii, 14 prin K.O, dar avea și o înfrângere în palmares.

Cei doi pugiliști s-au duelat pentru centura WBC la categoria supermijlocie după ce Badou Jack, deținătorul titlului mondial, a trecut la o altă categorie.

Publicat: 09 09. 2017, 09:24
Actualizat: 09 09. 2017, 09:27