Președintele Confederației Europene de Box, grecul Ioannis Filippatos, a rămas îndrăgostit de Rmânia. „Dânsul vorbește perfect limba română deoarece a studiat la Facultatea de Medicină din Iași” | SPECIAL

Orașul Ploiești a devenit în intervalul 21-30 iulie 2023 capitala boxului european destinat juniorilor.

Președintele Confederației Europene de Box, grecul Ioannis Filippatos, a rămas îndrăgostit de Rmânia. „Dânsul vorbește perfect limba română deoarece a studiat la Facultatea de Medicină din Iași” | SPECIAL

Și asta pentru că la Sala Sporturilor din oraș se organizează Campionatul European de Box pentru juniori, o competiție patronată de Confederația Europeană de Box (EUBC).

ProSport a aflat și un element de culoare care legătură cu această competiție, mai precis cu președintele EUBC, grecul Ioannis Filippatos.

Potrivit oficialilor români, șeful boxului i-a impresionat plăcut pe reprezentanții Primăriei din Ploiești atunci când la întâlnirea cu edilul orașului prahovean a început să vorbească limba română.

„Dânsul vorbește perfect limba română deoarece a studiat la Facultatea de Medicină din Iași. Totul timpul a spus că-i este dor de România și că se simte foarte apropiat de țara noastră”, a precizat pentru ProSport, Vasile Câtea, președintele Federației Române de Box.

Va muta sediul EUBC la Monaco

Datorită unei relații de prietenie solide pe care o are cu Prințul Albert de Monaco, Ioannis Folippatos va muta sediul EUBC în Principatul Monaco.

„Dincolo de această decizie, eu consider că domnul Filippatos este omul care poate revoluționa boxul european și nu numai. Cu un astfel de om sportul nostru va avea doar de câștigat”, a mai precizat președintele Vasile Câtea.

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita îi încurajează pe băieți

Chiar dacă sunt încă în vacanță după Jocurile Europene din Polonia, Lăcrămioara Perijoc, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris și colega ei, Claudia Nechita, se vor afla la Ploiești pentru a-i încuraja pe juniorii noștri.

„E important să fim alături de ei și să i încurajăm. Boxul românesc este o mare familie, iar printr-un astfel de gest dovedim și noi atașamentul nostru”, a precizat Lăcrămioara Perijoc.

Delegația României va fi la Ploiești cu 29 de sportivi, 13 fete și 13 băieți, plus 3 rezerve la băieți. Aceasta este componența loturilor României:

  • Feminin: Silvia Mihaela Melzer (cat. 46 kg), Federica Ceravolo (cat. 48 kg), Rebecca Muller (cat. 50 kg), Natalia Semeniciuc (cat. 52 kg), Roccio Trigos-Bucur (cat. 54 kg), Mirela Cojocaru (cat. 57 kg), Carla Ionela Grancea (cat. 60 kg), Amalia Ţugui (cat. 63 kg), Eliza Şopterean (cat. 66 kg), Emanuela Smărăndache (cat. 70 kg), Emilia Tatu (cat. 75 kg), Maria Bodeştean (cat. 80 kg), Denisa Manu (cat. +80 kg). Adrian Lăcătuş – antrenor principal, Luminiţa Turcin – antrenor secund, Constantin Gălbenuşe – antrenor secund.
  • Masculin: Bencze Laszlo Szocs (cat. 46 kg), Nicolas Boncu (cat. 48 kg), Edwyn Petrea (cat. 50 kg), Fabian Stroe (cat. 52 kg), Renato Nica (cat. 54 kg), Mario Iofciu (cat. 57 kg; rezervă: Marian Petrache), Daniel Grigorie (cat. 60 kg), Alexandru Magdalin (cat. 63 kg), Alexandru Suvache (cat. 66 kg), Nelu Radu Simion (cat. 70 kg; rezervă: Elisei Otvos), Mario Teodosescu (cat. 75 kg), Matei Nastasiuc (cat. 80 kg; rezervă: Adrian Czakany), Leon Majer (cat. +80 kg). Radu Zarif – antrenor principal, Valentin Anghel, Daniel Anghel, Relu Auraş, Marian Piţa, Dorel Simion, George Perţea – antrenori secunzi.
Publicat: 22 07. 2023, 08:43