Obiectivul boxului românesc la Europene: 1-2 medalii

Președintele interimar al Federației Române de Box, Vasile
Câtea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că își dorește obținerea a una-două
medalii la Campionatele Europene de Box din Rusia.

„Plecăm la Europenele de la Moscova cu speranța că va fi un
nou început pentru boxul românesc la nivel de seniori. Antrenorul
coordonator, Dorel Simion(foto), nu are impus niciun obiectiv la
aceste Campionate Europene de către conducerea Federației. Totuși.
eu sper să obținem una-două medalii la Europenele din Rusia pentru
că eu cred avem potențial. Avem un lot valoros, cu sportivi cu
experiență și după sparring-ul de la Brăila, cred că băieții se
află în formă foarte bună, cu un moral bun și cu ambiție pentru a
demonstra că nu sunt sportivi de mâna a doua
„, a declarat
Vasile Câtea.

Campionatele Europene de Box din Rusia vor avea loc în perioada
4-13 iunie și vor fi găzduite de Palatul de gheață „Megasport”, din
Moscova.

Din delegația României fac parte pugiliștii Răzvan Andreiana
(categoria 54 kg), Gabriel Podașcă (60 kg), Georgian Popescu (64
kg), Ionuț Gheorghe (69 kg), Ronald Gavril (75 kg), Alexandru
Cristofor (81 kg) și Constantin Bejenaru (91 kg).

Publicat: 03 06. 2010, 13:47
Actualizat: 03 06. 2010, 13:55