„Moartea lui Gatti m-a lăsat fără glas”

Arturo Gatti, unul dintre cei mai spectaculoși pugiliști profesioniști din ultimii 20 de ani, a fost găsit mort sâmbătă în camera sa de hotel la Porto de Galinhas (Brazilia), unde se afla în luna de miere alături de soția sa și de fiul lor de numai un an. Din primele cercetări rezultă că fostul pugilist în vârstă de 37 de ani a fost ucis.

Lumea boxului este în stare de șoc. „Trăznetul” Arturo Gatti și-a pierdut viața în condiții suspecte, corpul lui prezentând urme suspecte la gât și la cap. Principalul suspect este chiar soția sa, Amanda Rodrigues, care și-a schimbat declarațiile de la o oră la alta, descoperindu-i-se urme suspecte de sânge pe mânerul de la geantă. Anchetatorii avansează o ipoteză șocantă: Gatti a fost lovit în cap cu un obiect contondent și apoi sugrumat. A doua pistă este dată de unele probleme financiare pe care le-ar fi avut boxerul. Din câte se pare, acesta era dator vândut la cămătari.
Dublu campion mondial, Gatti a trăit în ring și în viața de zi cu zi pe principiul ori la bal, ori la spital. Meciurile lui erau adevărate băi de sânge, asezonate cu vagoane de pumni. De aici i s-a tras și simpatia publicului de pretutindeni, care a apreciat indiferența sa față de pericol și dragostea pentru spectacolul total. Gatti se retrăsese din ring în 2007.

„Larouche m-a gonit, Gatti m-a ținut lângă el”

Într-o carieră întinsă pe 17 ani, Gatti a adunat 40 de victorii (31 prin KO) și nouă înfrângeri. În 2004 a boxat cu Leonard Doroftei, pentru titlul mondial WBC la superușoară deținut de canadian, Arturo câștigând prin KO în repriza a doua. Înfrângerea de atunci nu i-a creat resentimente lui Doroftei. „Era un tip extraordinar. Un adevărat gentleman. L-am cunoscut înainte de meciul nostru din 2004. Când eu am trecut la profesioniști, el era deja vedetă. Ne-am întâlnit întâmplător în Canada și am făcut o fotografie cu el. Cu mine era și antrenorul Stephane Larouche de la Interbox, care mi-a spus că vrea și el să se pozeze cu Gatti și să mă dau la o parte din cadru. Arturo nu m-a lăsat însă să plec. M-a ținut lângă el și am făcut poza toți trei. Omul apropiat mie m-a gonit, iar străinul m-a ținut lângă el. M-a respectat ca boxer. Moartea lui m-a lăsat fără glas”, povestește Doroftei.

„Era un gentleman. Când antrenorul meu de la Interbox m-a dat la o parte din cadru ca să facă o poză cu Arturo, Gatti m-a ținut lângă el. M-a respectat”
Leonard Doroftei fost campion mondial

Publicat: 13 07. 2009, 11:20
Actualizat: 13 07. 2009, 11:46