Mihai Leu a împlinit 54 de ani! Ce obișnuiește să facă, în fiecare an, de ziua lui, când se află acasă, la Hunedoara. „Cu mare discreție” | SPECIAL

Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, împlinește azi vârsta de 54 de ani.

Mihai Leu a împlinit 54 de ani! Ce obișnuiește să facă Mihai Leu, în fiecare an, de ziua lui, când se află acasă, la Hunedoara. „Cu mare discreție”

Leu a acceptat să povestească pentru Prosport câteva lucruri neștiute care i s-au întâmplat chiar de ziua lui sau ce obișnuiește să facă pe data de 13 februarie dacă se află în orașul lui natal, Hunedoara.

„Sunt multe lucruri frumoase pe care le-am trăit an de an, când mi-am aniversat ziua de naștere. Îmi aduc aminte spre exemplu, că au fost câteva aniversări ale zilei de naștere pe care le-am prins în cantonamente.

Seara, după ultimul antrenament al zilei, le ofeream băieților câte un pahar cu vin, primeam un tort, mi se cânta „La Mulți Ani”. Era o atmosferă tare plăcută.

După ce am revenit din Germania, în Hunedoara, mi-am făcut un obicei un pic altfel. De fiecare dată, de ziua mea, merg într-un pub și celor care se află acolo, fie că au consumat o cafea, un suc sau o bere, le fac eu cinste.

O fac discret. Fără tam-tam. După ce plec din de acolo, oamenii află ca le-a fost achitată consumația. A devenit un fel de tradiție să fac acest gest. De astă dată însă nu voi fi în oraș. Voi fi împreună cu soția mea la Timișoara.

Acolo îmi voi aniversa ziua de naștere în acest an”, a precizat Mihai Leu pentru Prosport.

Cea mai frumoasă aniversare a unei zile de naștere

Întrebat care a fost cea mai frumoasă dintre toate Mihai Leu a răspuns pe nerăsuflate.

„Când am împlinit 50 de ani. Eu știam că trebuia să merg cu Ana, soția mea, la o cină în doi, la restaurantul Cinciș, nu departe de Hunedoara și acolo m-au așteptat toți prietenii mei.

Am rămas fără replică atunci când i-am văzut pe toți acolo. A fost aniversarea pe care nu o voi uita niciodată”, a mai spus pentru Prosport marele campion al boxului românesc.

Cine este Mihai Leu?

În 1987, hunedoreanul devenea campion mondial de box la juniori. Patru ani mai târziu, Leu a părăsit pugilismul amator în favoarea celui profesionist şi ajungea unul dintre starurile puternicului club german Universum Box-Promotion (Hamburg), pentru care boxa sub numele de ring Michael Loewe.

În 1997, românul a dobândit centura de campion al lumii (categoria semimijlocie, versiunea WBO) în faţa lui Santiago Samaniego. Mişa a devenit primul român de după Revoluţie care îşi adjudeca titlul mondial şi deschidea, astfel, calea altor nume ce aveau să aducă glorie tricolorului ca boxeri profesionişti, în frunte cu Leonard Doroftei şi Lucian Bute.

Leu a fost nevoit să-şi încheie cariera de pugilist profesionist din cauza unei accidentări la braţ, însă palmaresul său rămâne şi azi de invidiat: a părăsit ringul neînvins, după 28 de victorii din tot atâtea posibile, 10 din acestea încheindu-se prin KO.

Publicat: 13 02. 2023, 17:17