Mayweather s-a răzgândit și nu mai vrea să îi acorde revanșa lui Pacquiao. În loc de asta, americanul l-a atacat dur pe oponentul său: „Am pierdut tot respectul pentru el după asta”

„Meciul Secolului”, așa cum a fost numită partida de box dintre Floyd Mayweather și Manny Pacquiao, e departe de a se fi încheiat chiar și la cinci zile după ce americanul a fost numit în unanimitate învingător. Cunoscut pentru impulsivitatea, dar și pentru declarațiile sale arogante, Mayweather nu a stat departe de camerele televiziunilor în această perioadă, iar după ce a trimis un mesaj unui realizator TV și a dezvăluit că este dispus să îi acorde revanșa rivalului său, s-a răzgândit și a aruncat cu declarații dure înspre Pacquiao.

Despre filipinez spune că a inventat o scuză atunci când, la câteva zile după meci, s-a operat și îl caracterizează pe acesta în termeni deloc sportivi:

„Scuze peste scuze peste scuze. În timpul meciului, a fost rapid. Mâna lui stângă a fost rapidă. Nu o să pic în plasa cu operația și nu vreau ca publicul să creadă o asemenea porcărie. A pierdut. Știe că a pierdut. Am pierdut tot respectul pentru el după asta”, și-a început Mayweather atacul într-un interviu pentru cei de la Showtime.

Cât despre revanșă, americanul nici nu mai vrea să audă, asta deși inițial fusese cel care propusese acest lucru: „M-am răzgândit, nu mai vreau. Pacquiao nu știe să piardă, este un laș. Dacă pierzi, acceptă înfrângerea și spune >. Dar el nu a făcut asta, așa că nu o să îi mai ofer nicio șansă”, a mai completat acesta pentru sursa menționată anterior.

Pacquiao stă pe bară aproape un an

Adversarul din ring al lui Mayweather a fost operat miercuri la umărul drept, intervenția având loc la Los Angeles. Conform estimărilor doctorilor, Pacquiao va fi indisponibil o perioadă de nouă luni până la un an. Potrivit ESPN, filipinezul avea probleme la umăr de dinaintea meciului cu Mayweather și există șanse mari să fie amendat și suspendat pentru că a mințit în chestionatul completat înaintea confruntării cu americanul. 

Publicat: 08 05. 2015, 11:40
Actualizat: 08 05. 2015, 11:41