Mănușile cu care Bute l-a BĂ‚TUT pe Mendy** au fost vândute cu 10.001 €: „Mă așteptam la o sumă mai mare”

Mănușile cu care campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, l-a învins, la 9 iulie pe francezul Jean-Paul Mendy într-o gală disputată la Romexpo au fost vândute, în urma licitației organizate pe site-ul okazii.ro, pentru suma de 10.001 euro.

Suma de pornire a fost de 500 de euro, ajungându-se la 10.001 de euro după 47 de oferte.

Oferta câștigătoare a fost făcută de un apropiat al pugilistului român, Sorin Florea.

Banii vor fi investiți în totalitate în renovarea Clubului de Box din Pechea, unde campionul mondial la categoria supermijlocie IBF și-a început cariera sportivă.

Primul antrenor al lui Bute, Felix Păun, a declarat pentru MEDIAFAX, că este mulțumit de suma pe care clubul de box din Pechea o va încasa în urma vânzării.

„10.000 de euro mi se pare un preț normal pentru acele mănuși, dar, sincer, mă așteptam poate la o sumă mai mare. Și asta pentru că tot aud diverse persoane din politică, din mediul de afaceri, că ar dori să facă acte de caritate, dar când chiar este nevoie de implicarea lor, dispar. Acești bani reprezintă o gură de oxigen pentru noi, prelungește viața clubului cu încă un an sau doi, ne dă timp să mai căutăm eventuali sponsori”, a spus Păun.

Publicat: 15 11. 2011, 18:39
Actualizat: 15 11. 2011, 20:50