Manny Pacquiao a acceptat condițiile pentru a se lupta cu Floyd Mayweather

Pugilistul filipinez Manny Pacquiao a acceptat condițiile pentru a se lupta cu americanul Floyd Mayweather în cadrul unei gale ce se va desfășura la Las Vegas, bursele celor doi sportivi urmând să însumeze 200 de milioane de lire sterline (258 de milioane de euro), informează dailymail.co.uk.

Lupta dintre cei doi pugiliști ar urma să aibă loc la 2 mai la MGM Grand din Las Vegas, unde Mayweather și-a disputat ultimele zece partide, iar Pacquiao pe cinci dintre ultimele șapte.

Mayweather vrea ca lupta să aibă loc la 2 mai, în sâmbăta care precede sărbătoarea locală a comunității mexicane din SUA, Cinco de Mayo. În ultimii ani a devenit o tradiție pentru american să lupte în preajma acestei date.

Totuși, data de 2 mai ar coincide cu o altă luptă așteptată cea dintre portoricanul Miguel Cotto și mexicanul Saul „Canelo” Alvarez.

Conform sursei citate, Pacquiao ar fi acceptat să încaseze 40 la sută din bursă, în timp ce Mayweather ar primi restul de 60 de procente.

Înainte de Crăciun, Pacquiao declara, pentru Sky Sports, că nu îl interesează banii din această confruntare, despre care se vorbește de mai bine de cinci ani. „Mayweather poate obține câți bani vrea. L-am provocat la un meci de caritate, dar până acum nu a fost de acord. Așa că banii nu sunt importanți în această luptă. Această confruntare este despre moștenire, despre a-i face pe fani fericiți și peste toate, este pentru binele boxului. El a ajuns într-un punct mort. Nu mai are unde să fugă, doar să se lupte cu mine. Dar mă îndoiesc că o va face. Toată lumea știe stilul său de luptă. Majoritatea meciurilor sale, dacă nu chiar toate, ne-au adormit”, a spus Pacquiao.

Mediafax

Publicat: 14 01. 2015, 16:40
Actualizat: 14 01. 2015, 17:16