Jo Jo Dan, ales de UBO „noul campion al anului 2011”

Pugilistul Ion Ionuț, alias Jo Jo Dan, a fost desemnat de Universal Boxing Organization „noul campion al anului 2011”, el primind și o mențiune la categoria „boxerul anului”, câștigată de americanul Anthony Dirrell.

„UBO este mândră să îl aibă printre campionii săi pe Jo Jo Dan (29-2, 16 prin KO). După o victorie în fața fostului campion mondial Steve Forbes, Dan a făcut ceva neobișnuit pentru cineva în poziția sa, mergând în Trinidad pentru a-l învinge pe Iwan Azore și a câștiga titlul WBO Intercontinental la categoria semimijlocie, la 29 iulie. Cele două înfrângeri din palmaresul lui Dan au venit în urma meciurilor pentru titlul WBC cu neînvinsul Selcuk Aydin, în Turcia, și ambele au fost în urma unor decizii controversate. În cel de-al doilea meci, Dan a boxat aproape pe toată durata cu maxilarul fracturat, ceea ce arată că este un pugilist deosebit”, se menționează pe site-ul UBO.

Pentru „noul campion al anului 2011” au mai fost nominalizați, de la alte categorii, Roy Jones Jr., Willie Herring, Mason Menard, Li Wen Yang și Andrejs Barabanovs.

La categoria „boxerul anului 2011”, Anthony Dirrell a fost declarat câștigător, ceilalți menționați fiind Jo Jo Dan, Francis Miyeyusho, Willie Herring și Matamba Postolo.

Mediafax

Publicat: 07 01. 2012, 13:15
Actualizat: 07 01. 2012, 13:16