Germanul Robert Stieglitz a refuzat să boxeze cu Lucian Bute!**

Pugilistul german Robert Stieglitz, deținătorul titlului mondial
la categoria supermijlocie, versiunea WBO, a refuzat oferta de a
boxa pentru unificarea centurilor cu campionul IBF, românul Lucian
Bute.

Potrivit sursei citate, oficialii clubului Interbox au declarat
că oferta pentru Stieglitz era cea mai semnificativă făcută până în
prezent pentru găsirea unui adversar pentru Bute. „Am
primit un răspuns astăzi (n.r. – miercuri) și din nefericire a fost
negativ”
, a precizat un reprezentat al Interbox.

Bute își caută în prezent adversar pentru un meci pe care vrea
să îl dispute în data de 24 iulie, în România.

Lucian Bute l-a învins, în data de 18 aprilie, la Centre Bell
din Montreal, pe columbianul Edison „Pantera” Miranda, reușind
să-și apere, pentru a cincea oară, titlul mondial la categoria
supermijlocie, versiunea IBF.

MEDIAFAX

Publicat: 29 04. 2010, 18:45
Actualizat: 29 04. 2010, 18:51