Claudia Nechita a câștigat Centura Moldovei la box feminin. Fata cu „pumnul ca de fier” s-a impus fără drept de apel. „Avem nevoie de adversare puternice”

Când dă cu pumnul în ringul de box, așa cum numai ea știe s-o facă, adversara nu are nici cea mai mică șansa să termine meciul fără a fi numărată.

La Iași, unde a avut loc Centura Moldovei, competiție organizată de FR de Box, Claudia Nechita a fost din nou imbatabilă.

Claudia Nechita a câștigat Centura Moldovei la box feminin

„Pentru mine a fost o competiție destul de ușoară. A fost pentru prima dată când am boxat, refăcută în totalitate, după accidentarea pe care am suferit-o. Mă bucură faptul că mi-a revenit pofta de competiție și, cum spunem noi, „foamea” de rezultate”, a precizat Claudia Nechita pentru ProSport.

Pentru fetele din lotul național, cea mai importantă competiție la care vor participa până la finslul anului, va fi Campionatul European.
„Există varianta să avem câteva turnee de pregătire, fie afară, fie în tară. Simțim nevoia unor adversare puternice cu care să ne pregătim, pentru ca la Europene să putem fi în cea mai bună formă sportivă”, a mai spus Claudia Nechita.

Publicat: 27 08. 2022, 13:20