Bute îi răspunde lui Miranda:** „Sunt în formă! Am încredere că îmi voi păstra centura!”

Campionul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute,
a declarat, marți, că a avut o pregătire excelentă și se simte în
formă pentru duelul din 17 aprilie în care își pune titlul în joc
contra pugilistul Edison Miranda, fiind convins că își va păstra
centura mondială.

„Miranda este puternic, dar voi fi atent și am o
strategie foarte bună. Am avut o pregătire excepțională, cea mai
bună din cariera mea, sunt în formă și am încredere că îmi voi
păstra centura mondială”,
a spus boxerul român, citat de
canoe.ca, la antrenamentul public de marți care a avut loc la
complexul sportiv Claude-Robillard din Montreal (Canada).

Edison Miranda are în palmares la profesioniști 33 de victori și
patru eșecuri, iar cele patru înfrângeri au venit contra unor
boxeri renumiți, Kelly Pavlik, Andre Ward și Arthur Abraham (de
două ori). Bute speră ca de sâmbătă să fie pe lista boxerilor care
i-au fost superiori pugilistului columbian: „Sper că va fi
aceeași lucru și sâmbătă. Nu știu totul despre box, dar după
fiecare luptă devin din ce în ce mai bun”.

Bute a adăugat că e convins că va fi „energic” pe toată durata
disputei de la arena Center Bell din Montreal. „A fost
superb în noiembrie, înaintea revanșei cu Librado Andrade, dar este
chiar mai bine de data aceasta. Am finalizat fiecare aspect al
pregătirii mele. Nimic, absolut nimic nu a fost trecute cu vederea.
Voi fi extrem de energic de la început până la sfârșitul
confruntării de sâmbătă noaptea. Pentru fiecare luptă mă antreneze
pentru a putea face un efort susținut de la început până la final.
Știu că Miranda începe, de obicei, luptele în forță. Ar face bine
să nu slăbească ritmul în partea a doua, pentru că eu voi fi foarte
energic și îl voi ataca de câte ori va fi necesar. În orice caz, am
optimizat o strategie specifică pentru această luptă … un plan
care îmi place la nebunie”,
a adăugat Bute, citat de
site-ul ruefrontenac.com

Campionul român a adăugat că așteaptă cu nerăbdare această
luptă, care va reprezenta revenirea sa într-un meci de box la
Centre Bell după mai mult de un an de absență. „Aștept cu
nerăbdare să bată gongul de început al luptei. Nu numai că nu am
boxat «acasă» la Centre Bell de aproximativ un an, dar HBO va
reveni la Quebec pentru a televiza lupta mea. Vreau să fac o
bătălie impecabilă, pentru a-i satisface pe toți fanii
mei”
, a menționat boxerul român, al cărui duel cu Miranda
va fi primul din carieră care va fi difuată de postul de
televiziune HBO atât în Canada, cât și pe teritoriul SUA.

Lucian Bute consideră că adversarul din gala de sâmbătă îi e
inferior atât la viteză, cât și la mobilitate: „Miranda nu
are nici viteză mea, nici mobilitatea mea, așa că va încerca cu
siguranță să mă doboare pe parcursul luptei. Mă aștept să încerce
să mă rănească de fiecare dată când se va avânta spre mine. Am
văzut meciurile sale și știu la ce să mă aștept. Voi fi prudent
atunci când situația o va cere, dar și viclean atunci când e
momentul oportun pentru a fi. Vreau să domin lupta de la început
până la sfârșit și să nu fac nicio greșeală”.

Lucian Bute (25 de victorii și nicio înfrângere) își va apăra
pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie,
versiunea IBF, în fața pugilistului columbian Edison „Pantera”
Miranda, într-o gală ce va loc la 17 aprilie, la Centre Bell din
Montreal (Canada).

Mediafax

Publicat: 14 04. 2010, 13:18
Actualizat: 14 04. 2010, 13:20