Antrenorul Dorel Simion, mesaj ferm în privința elevului său, Florin Ioniță: „Ne dorim aurul olimpic. Dacă boxul va fi scos de la Jocurile Olimpice avem un alt drum”. SPECIAL
Boxul sau „nobila artă”, cum am mai fost denumit în lumea sportului mondial, traversează o criză fără precedent.
Asta dacă la nivelul Comitetului Internațional Olimpic se va decide excluderea acestei discipline olimpice de pe lista Jocurilor Olimpice.
Dorel Simion are promisiuni serioase pentru Los Angeles 2028, printre ele Florin Ioniță: „Ne dorim aurul olimpic”
Tensiunile dintre IBA, principalul for al boxului internațional, și Comitetul Internațional Olimpic au atins deja cote foarte mari.
Cărțile pentru luarea unei decizii în acest sens vor fi jucate în cel mai scurt timp posibil. O eventuală excludere ar afecta întreaga lume a boxului mondial.
În România, fostul mare pugilist Dorel Simion, actualmente antrenor, este pregătit pentru orice fel de scenariu care să nu-l afecteze în nici un fel pe elevul său Florin Ioniță, considerat marea speranță a României pentru Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles.
„De fiecare dată am declarat că cel mai mare vis al meu ca antrenor este acela de a-l vedea pe Florin cu medalia olimpică de aur. Pentru asta muncim zi de zi. Pentru asta facem toate sacrificiile.
Dacă se va ajunge la acest scenariu sumbru, de excludere a boxului de la Jocurile Olimpice, suntem pregătiți și pentru planul B. Cel mai probabil, într-o astfel de situație, vom trece la profesioniști. Repet, doar dacă se va ajunge într-o astfel situație”, a precizat Dorel Simion pentru ProSport.
Conflictul dintre CIO şi IBA a răbufnit puternic la JO 2024 după controversa din boxul feminin cu Imane Khelif (Algeria) şi Lin Yu-ting (Taiwan), care au participat la competiție, deşi IBA le-a descalificat de la Mondialele de anul trecut pe motiv că aveau mult modificat nivelul de testosteron.
Au încheiat cantonamentul de la Târgu-Jiu
Nu cu mult timp în urmă Dorel Simion, împreună cu sportivii pe care-i pregătește la lotul de juniori, a încheiat stagiul de pregătire de la Târgu-Jiu.
„A fost o perioadă de pregătire cât se poate de utilă. Acum am revenit în București unde ne continuăm pregătirea la club. Așteptăm cu mare interes să vedem ce se va întâmpla pe mai departe”, a mai punctat el pentru ProSport.
În istoria participărilor pugiliștilor români la Jocurile Olimpice doar un singur sportiv a reușit să cucerească medalia olimpică de aur. Este vorba de Nicolae Linca. Acesta a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la ediția din 1956, de la Melbourne.